Directoarea colegiului la care o profesoară a fost bătută de un elev spune că Legea educaţiei îi expune pe profesori

0
0
Publicat:

Directoarea Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş a declarat, marţi,  la o zi după ce un elev de aici şi-a agresat fizic diriginta, că va începe demersuri pentru adaptarea Legii Educaţiei la realităţile din teren, întrucât, în actuala formă, aceasta aşează într-o poziţie de risc cadrele didactice, potrivit Agerpres.

„Ieri (luni, n.r.), a avut loc un incident violent, înfiorător, înfiorător din punct de vedere emoţional pentru toată lumea, pentru elevi, pentru profesori, pentru părinţi şi imposibil de realizat că totuşi suntem în situaţia în care suntem expuşi la aşa ceva. Bineînţeles că imediat au pornit cercetările care sunt în curs din partea şcolii, din partea Inspectoratului Şcolar şi a organelor de poliţie. Nu vreau să vă ascund că legislaţia care este în vigoare, din punctul nostru de vedere, deci ceea ce ţine de Legea educaţiei, ceea ce ţine de posibilităţile de intervenţie ale organelor de poliţie, toate secţiunile pe care le are, ne aşează într-o poziţie de risc” a declarat presei Cristina Ligia Someşan.

Directoarea Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu Mureş consideră că Legea educaţiei îi expune pe profesori faţă de elevii violenţi.

„Mă voi strădui ca de data aceasta, împreună cu ceilalţi, să încercăm să conducem lucrurile spre folosul tineretului, a copiilor, a părinţilor, pentru că orice stare de indisciplină, până la urmă, se reflectă asupra întregii societăţi, a copiilor, fiindcă toată educaţia este creată şi legiferată de lumea adulţilor", a mai spus directoarea.

„Toată rânduiala actuală nu este spre binele nimănui”

Potrivit acesteia, Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu Mureş are o tradiţie de peste 100 de ani, regăsindu-se între şcolile foarte performante din România şi că nu este firesc ca profesorilor să le fie frică să mai intre la ore.

„Nu se poate ca acest colegiu să ajungă în situaţia în care profesorii să aibă spaime, profesorii să aibă frică să intre la ore. Puteţi să spuneţi orice, puteţi să acuzaţi profesorii şi ne asumăm orice parte de vină, dar toată rânduiala actuală nu este spre folosul societăţii şi nu este spre binele nimănui, nici al copiilor, nici al părinţilor, nici al profesorilor. (...). Sunt dispusă să mă lupt ca să se obţină o normalitate, un adevăr şi o realitate. Şi sunt dispusă să mă lupt să nu las ca un asemenea incident să terfelească munca atâtor alţi copii, munca şi susţinerea părinţilor din spatele acelor copii”, a susţinut Someşan.

Ea spune că incidentul întâmplat la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian" se putea întâmpla oriunde, în orice şcoală,

„Şi nimeni să nu-şi închipuie că acesta este un lucru definitoriu pentru şcoală. Acesta este un lucru pe care societatea adultă trebuie să-l privească cu răspundere şi să ne întrebăm cu toţii cum am permis să se ajungă aici", a susţinut Someşan.

Din această perspectivă principiile de bază trebuie puternic analizate, în special legislaţia, consideră directoarea.

„Nu mai avem voie să facem cutare lucru, mai avem voie să facem doar cutare lucru şi, până la urmă, toate aceste atitudini fac să nu mai fie nici profesori. Există o stare de temere în şcoală, de spaimă (...) Mâine poate vine înapoi pentru că este în învăţământul obligatoriu şi are toate drepturile. Credeţi că mi-e confortabil să mă gândesc cum să procedez cu această legislaţie? Mâine cum va fi? Da, astăzi putem foarte bine să condamnăm pe oricine, elev, profesor, director, pe oricine, dar mâine cum va fi? Mă străduiesc să mă fofilez printre articole de lege care să pună lucrurile în ordine, dar sunt mulţi alţi directori de la alte şcoli care n-au reuşit. Sper să reuşesc", a afirmat directorul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian".

Referitor la comportamentul elevului care și-a agresat diriginta, aflat încă în stare de reţinere, conducerea şcolii susţine că au fost abordate toate posibilităţile, însă un copil are voie să vorbească cu psihologul şcolar doar cu acordul scris al părintelui.

Elevul agresiv. FOTO Captură video Punctul.ro

A avut gesturi obscene la ore

Amintim că băiatul care a făcut gesturi obscene la ore, iar apoi şi-a agresat diriginta a fost reţinut, luni seara, de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară.

Potrivit IPJ Mureş, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Elevul a fost condus de două ori la poliţie după ce s-a urcat pe un dulap în timpul orelor de curs şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic, iar la două ore după incident ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele dirigintei clasei.

Adolescentului i-a fost aplicată şi o sancţiune contravenţională, cu amendă, în valoare de 500 de lei.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a informat că elevul a mai fost sancţionat de mai multe ori în trecut, din cauza comportamentului său.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete