Decizia instanței în cazul primarul din Târgu Mureș, acuzat de luare de mită, inclusiv obiecte de artă

0
Publicat:

Curtea de Apel Târgu Mureş a ridicat marţi interdicţia de a părăsi ţara în cazul primarului din Târgu Mureş, Soós Zoltán, acuzat de de mită, însă a menținut controlul judiciar. Edilul este acuzat de luare de mită, constând inclusiv într-o serie de opere de artă în valoare totală de circa 200.000 euro. 

Primarul Soos Zoltan, acuzat de luare de mită FOTO: Facebook

„Desfiinţează parţial hotărârea atacată şi soluţionând cauza: În baza art. 215 alin. 2 lit. d Cod procedură penală, impune fiecăruia dintre cei doi inculpaţi obligaţia să nu se apropie, să nu comunice direct sau indirect, pe nici o cale, cu martorii (...). Înlătură din încheierea atacată dispoziţiile privind obligaţia stabilită în sarcina fiecărui inculpat 'să nu părăsească teritoriul ţării fără încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului de urmărire penală'. Menţine restul dispoziţiilor din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei încheieri. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului”, arată Curtea de Apel Târgu Mureş, potrivit Agerpres

Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi în cazul omului de afaceri S.P.M., acuzat de dare de mită.

Decizia este definitivă.

În urmă cu o săptămână, Tribunalul Mureş a respins propunerea de a arestare preventivă a primarului din Târgu Mureş şi a omului de afaceri S.P.M., formulată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, stabilind măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile şi o serie de interdicţii, inclusiv „să nu părăsească teritoriul ţării fără încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului de urmărire penală”.

Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, „în perioada martie 2021- 2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 de lei (echivalentul sumei de circa 200.000 de euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective. Contractele au ca obiect lucrări de intervenţii şi reparaţii străzi, trotuare, parcări şi lucrări edilitare (apa-canal), precum şi amenajări infrastructură”.

De asemenea, potrivit DNA, la 25 noiembrie 2022, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, „inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod indirect, într-un cont aparţinând unei asociaţii controlate de inculpat, foloase care nu i se cuvin, constând în suma de 30.000 de lei, sub forma unui contract de sponsorizare de la o societate comercială, în legătură cu atribuirea şi derularea unui număr de 9 achiziţii directe în valoare totală de 275.355 de lei, realizate de primărie de la respectiva societate comercială”.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a celor doi, începând cu data de 9 decembrie. 

În uma momentului, Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, s-a arătat indignat de expunerea publică a primarului maghiar din Târgu Mureş cu cătuşele la mâini.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie