Cum ne protejăm casele de incendii pe timp de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiile pot fi evitate

Statistica situaţiilor de urgenţă produse la gospodăriile individuale în perioada sezonului rece, în mod special a incendiilor, a scos în evidenţă faptul că nu se asigură pregătirea instalaţiilor de încălzit, deşi acestea sunt cele mai utilizate în această perioadă.

În luna noiembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a fost anunţat, prin numărul 112, de producerea a patru evenimente majore (explozii), cauzate de defecţiuni sau improvizaţii  la instalaţiile de încălzire. În urma acestora o persoană a decedat şi alte trei au fost rănite grav.

Sistemele de încălzit defecte, improvizate, nesupravegheate, coşuri de fum defecte, necurăţate, sau amplasate în apropierea materialelor combustibile, reprezintă aproape 20 % din principalele cauze care duc la producerea de incendii. În luna noiembrie Inspectoratul a fost solicitat la 14 intervenţii care au avut drept cauză probabilă una din cele amintite mai sus, soldate cu importante pagube materiale.


În multe cazuri, până la sosirea echipajelor de intervenţie ale Inspectoratului, focul cuprinde o mare parte a locuinţelor sau anexelor. O intervenţie în cel mai scurt timp asupra incendiului când acesta nu s-a extins reduce considerabil pagubele. Acest lucru se poate realiza printr-o dotare minimă cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare, găleţi cu apă, etc.) şi prin intervenţia serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă.

Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primi responsabili în a-şi proteja locuinţele şi bunurile. În acest sens facem câteva recomandări cu privire la măsurile de prevenire care trebuie respectate în utilizarea acestor instalaţii:

•    Verificarea mijloacelor şi instalaţiilor de încălzire, a instalaţiilor de alimentare cu gaze naturale şi a coşurilor de evacuare a fumului şi gazelor de către personal autorizat;
•    Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
•    Urmăriţi ca sobele să nu se încălzească peste măsură, deoarece pot aprinde obiectele combustibile din jur;
•    Coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi întreţinute şi curăţate periodic;
•    Nu racordaţi la acelaşi canal de fum un număr mai mare de focare decât cel admis, ori de la sobe cu combustibili diferiţi (gazoşi, lichizi, solizi);
•    Nu aprindeţi focul cu benzină sau alte lichide inflamabile şi nu ardeţi lemne lungi care nu permit închiderea uşii;
•    Nu lăsaţi focul în sobe fără supraveghere sau în grija copiilor;
•    Dotarea cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare);

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”