VIDEO A murit la 103 ani, după o zi de muncă în gospodărie. Povestea Agatei Petrescu, intelectuala care a muncit până în ultima clipă a vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agata Petrescu a murit la vârsta de 103 ani, în locuinţa sa de vară din satul gorjean Mogoşani, comuna Scoarţa. A murit muncind, pentru că bătrâna îşi săpa singură grădina, dar şi o bucată de teren, în ciuda vârstei înaintate pe care o avea.

Aşa cum obişnuia în fiecare zi, Agata Petrescu a robotit toată ziua prin gospodărie. Se simţea foarte bine în satul aflat între dealuri şi îşi lucra pământul, cu toate că avea cele necesare existenţei. Avea mare grijă de flori, care reprezentau cea mai mare bucurie a sa, şi le îngrijea mereu. „Sâmbătă a cules corcoduşe toată ziua prin soare şi cred că s-a deshidratat. Seara, obosită, s-a culcat pentru ca a doua zi - duminică dimineaţa (n.r. - 3 iulie) - să nu se mai trezească“, ne povesteşte vecinul său, Gheorghe Banţa, care se afla în relaţii apropiate cu bătrâna. 

A fost găsită decedată în casă

A fost găsită decedată de către o vecină. Au fost anunţate rudele de la Cluj Napoca. La faţa locului a venit poliţia, ambulanţa şi medicul de familie din Scoarţa să constate decesul. Agata Petrescu va fi înmormântată în Cluj Napoca.

„A murit cum a trăit: muncind pământul şi culegându-i roadele, ceea ce o onorează şi după moarte“, spune Gheorghe Banţa, vecinul Agatei Petrescu. 

Cine a fost Agata Petrescu

Agata Petrescu a trăit până la adânci bătrâneţi în Cluj-Napoca, dar abia aştepta să se încălzească afară pentru a veni la casa ei din Gorj, unde se simţea foarte bine. Îşi cultiva singură grădina şi avea mare grijă de flori. 

Agatha Petrescu s-a născut în judeţul Vâlcea, dar a fost crescută mai mult de către un unchi, preot în satul Colibaşi, din comuna gorjeană Scoarţa. S-a căsătorit cu un gorjean din satul Mogoşani, fiul unui fost deputat ţărănist. În tinereţe a locuit la Mogoşani împreună cu soţul, după care a lucrat contabil în Zalău şi în Cluj.

A avut trei băieţi, dintre care unul a decedat în anul 2008. Este vorba de Iustinian Petrescu, cel care a pus bazele Facultăţii de Biologie, Geologie şi Geografie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Ceilalţi doi fii au profesat în domeniul petrolier şi în avocatură. 

„Pentru luciditatea şi elocinţa cu care aborda teme istorice, sociale, economice, precum şi pentru aplecarea şi implicarea ei în muncă şi estetica existenţială a fost gratulată cu stimă şi respect de către comunitatea în care a fost integrată episodic ori permanent atât în Cluj unde s-a stabilit alături de copii şi nepoţi, cât şi în satul Mogoşani – Gorj unde avea spre bună gestionare gospodăria cu trei locuinţe, pământurile primite de la socrii săi Gheorghe şi Sofia Petrescu, cât şi în staţiunile balneare unde mergea la tratament chiar şi la 102 ani. După anul 1980 şi-a petrecut viaţa la Mogoşani îngrijind gospodăria din primăvară până toamna târziu, perfect integrată în ritmul natural de existenţă: se scula tot timpul înainte de răsăritul soarelui şi muncea – indiferent de vreme – până la apusul soarelui când se culca; deşi a cules totdeauna fructele din grădină pentru prepararea vinului şi rachiului n-a băut niciodată alcool. (...) Caracteristic însă i-a fost şi înclinarea spre îngrijirea florilor, a micii grădini de legume ”pitulată” printre peri şi piersici şi a cultivării locului de peste Blahniţă cu porumb ori grâu chiar şi la vârsta de 100 ani fapt ce i-a adus mult respect din partea locuitorilor satului Mogoşani, a autorităţilor administrative din comuna Scoarţa care i-au sărbătorit jubileul celor 100 ani de viaţă cu flori şi tort, la rându-i onorându-şi musafirii cu sarmale pregătite de ea“, ne-a mai spus Gheorghe Banţa.


Filmare înregistrată atunci când Agata Petrescu avea vârsta de 101 ani:

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate