Vicepreşedintele PSD Gorj, Andrei Maioreanu, propulsat director general adjunct al societăţii Hidroelectrica Serv Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Maioreau, vicepreşedintele PSD Gorj, a fost numit, astăzi, în funcţia de director general adjunct la Hidroelectrica Serv Bucureşti.

Maioreanu rămăsese şomer după ce a fost pus pe liber de la Hidroelectrica sucursala Târgu Jiu, iar, mai înainte de asta,  a fost înlocuit şi din Consiliul de Supraveghere de la Transelectrica. Vicepreşedintele PSD Gorj susţine că principala sa ţintă, din noul post pe care îl ocupă, va fi aceea de a finaliza hidrocentralele de pe Jiu: „Ieri a a vut loc şedinţa Consiliului de Administraţie, iar printre multele puncte de pe ordinea de zi a fost şi cel cu privire la noua organigramă. De ieri, am fost numit în funcţia de director general adjunct. Numirea aceasta s-a făcut în urma unei selecţii a mai multor CV-uri care au fost depuse pentru acest post.Sunt foarte multe lucruri de rezolvat de acum încolo. Ne ăpunem la ăpunct priorităţile. Eu mă orientez către amenajarea hidroenergetică de pe Bumbeşti-Livezeni, u nde nivelul de execuţie este de peste 70 la sută“.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție