Viaţa unuia dintre cei mai longevivi preoţi din România, care slujeşte şi la 90 de ani: „Dumnezeu m-a ţinut de mână“

Părintele Filon Popescu a fost hirotonit în anul 1950. Deşi a ieşit de multă vreme la pensie, merge la biserică şi acum, la vârsta de 90 de ani. Slujeşte uneori la lăcaşul din satul Andreeşti (comuna Vladimir, judeţul Gorj), alături de parohul locului, Dorel Mănescu.

Aplecat puţin de spate şi cu un mers domol, părintele Filon Popescu, în vârstă de 90 de ani, intră pe poarta bisericii din satul Andreeşti, din comuna gorjeană Vladimir. Ia parte mereu la slujbele susţinute de mai tinerii lui confraţi, iar la unele dintre ele chiar slujeşte (mai ales alături de parohul locului, preotul Dorel Mănescu).

Filon Popescu a rămas în sufletele localnicilor, cu toate că, oficial, s-a retras din activitate. Oamenii l-au îndrăgit mai ales pentru răbdarea cu care i-a ascultat pe toţi enoriaşii, i-a ajutat cu sfaturi şi i-a scos pe mulţi din situaţii dificile. „Când îl văd păşind în biserică, am impresia că este unul dintre sfinţii pictaţi pe vechile ziduri“, mărturiseşte o localnică.

Preotul Filon Popescu spune că Dumnezeu l-a ajutat mereu: „De când eram copil, Dumnezeu m-a ţinut de mână“. Deşi se deplasează cu greutate, părintelui nu-i place să fie susţinut de nimeni, nici chiar de către soţia lui, Constanţa, cu nouă ani mai tânără, cu care este căsătorit de 64 de ani. „Câtă vreme mă ţine Dumnezeu pe picioare, merg singur! Slavă lui Dumnezeu, încă pot“, adaugă, zâmbind, preotul Filon Popescu.

FIU DE CANTOR BISERICESC

Filon Popescu a fost fiul unui cantor bisericesc din comuna Vladimir şi crescut de mic cu iubirea faţă de Dumnezeu. Părinţii şi-au dorit foarte mult ca fiul lor, născut în aprilie 1926, să devină preot, aşa că Filon a fost înscris la Seminarul Teologic din Vâlcea. „M-a născut mama pe 23 aprilie, dar m-au trecut în acte pe 8 mai. Mi-au căutat nume şi nu se hotărau. Au găsit în sinaxar numele Filon şi aşa mi-a rămas. Am fost un copil dorit de familie şi tata a vrut mereu să mă facă preot, cum el era cantor. Am luat la seminar din 140 de elevi. Aveam idealuri, visam să fac din parohia mea un rai!“, povesteşte bătrânul părinte.

Părintele Filon Popescu a trecut cu fruntea sus prin multe situaţii zbuciumate. Când comuniştii au preluat puterea, era student la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Aşa-zisa reformă din învăţământ a fost de fapt o prigonire a celor cu credinţă în Dumnezeu: studenţii au fost daţi afară de la facultate, iar cărţile, unele dintre ele foarte valoroase, au fost aruncate în stradă.

Filon Popescu îşi aminteşte că l-a avut profesor pe părintele Iustin Moisescu, fostul patriarh al României. „Am stat opt ani la seminar şi apoi am făcut Facultatea de Teologie la Bucureşti. Am absolvit facultatea cu excepţional, deşi eram copil sărac. În 1948 a fost reforma în învăţământ şi ne-a dat afară pe toţi. Aruncau cărţile pe stradă, de pe geamurile universităţii, şi eu le adunam cu părintele Iustin Moisescu, fostul patriarh. După 1948, ne-au trimis la fostul seminar central din Bucureşti, pentru că desfiinţaseră toate seminariile din ţară. Opt ani de seminar şi alţi patru de facultate, plus alţi doi după stilul vechi. După ce am terminat facultatea, am venit acasă şi în 1950 m-am însurat“, mai spune părintele Filon Popescu.

Un alt profesor important pe care preotul l-a avut la facultate a fost Dumitru Stăniloae. „Eram printre cei mai buni studenţi. Părintele Stăniloae era un om minunat, un extraordinar profesor. Spunea că cine vrea să fie atent la ce spunea dânsul este, cine nu, treaba lui. Trebuia să ai înclinaţie spre studiul dogmaticii, aşa credea dânsul“, adaugă preotul Filon Popescu.

PRIETEN CU UN MARE DUHOVNIC

Una dintre cele mai preţioase amintiri este legată de părintele Teofil Părăian, un mare duhovnic al neamului românesc: „Am fost prieteni! Vă daţi seama? Avea ochii albaştri, dar se vedea că nu vede cu ei. L-am cunoscut înainte să devin preot, cu câteva zile înainte să mă facă diacon. Am stat două săptămâni ca diacon, mereu în compania părintelui Teofil Părăian, care era student, nu devenise monah. L-am revăzut apoi după 20 de ani, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, şi şi-a amintit de mine. Scria la maşina de scris, deşi era orb. L-am vizitat de mai multe ori după aceea“, rememorează părintele Filon.

Pe soţia sa, Constanţa, Filon a cunoscut-o tot la biserică, imediat cum s-a întors acasă. Preoteasa îşi aminteşte cu mare drag acele momente: „Fratele lui era cantor bisericesc la biserica din Andreeşti şi eu mergeam la biserică acolo. M-a văzut acolo şi a decis că e bine să mă ia de nevastă. Eu aveam doar 15 ani şi el avea 24 de ani. Mi-era ruşine de el. Au fost vremuri grele, dar am trăit şi timpuri frumoase. Eu i-am făcut primul rând de haine preoţeşti, pentru că nu aveam de unde să le procurăm. Ne-a ajutat Dumnezeu! Cel mai mult ne iubim familia, avem copii, nepoţi şi strănepoţi care sunt sufletul nostru“.

UN AN CA PREOT PRINTRE UNGURI

După ce a devenit preot, părintele Filon Popescu a fost trimis să slujească în Harghita. „Un an am stat în Ardeal, în Harghita, ca preot între unguri. «Orice rău aduce un bine» este un proverb nemţesc şi aşa a fost! Am stat puţin acolo. Am fost preot şi la Şişeşti, în judeţul Mehedinţi, vreme de doi ani“, îşi aminteşte preotul nonagenar.
 

A venit apoi în comuna Negomir din Gorj, unde a slujit comunitatea vreme de 15 ani, după care s-a mutat în locul său de baştină, în satul Andreeşti. Consideră că cea mai mare realizare este reabilitarea unei biserici. „Am reabilitat Biserica de la Scoica. Tare greu a fost. Abia am adus materialele care ne trebuiau. În 1977 eram gata. Am sfinţit-o-n toamnă. Atunci, în martie, a fost şi acel cutremur groaznic. Dar biserica nu a păţit nimic. Aceasta este realizarea mea, am salvat această biserică“, afirmă părintele Filon.

„ESTE CA UN TATĂ PENTRU NOI“

Dragomir Ţicleanu, cel care a slujit la Parohia Frasinu ca paroh timp de cinci ani şi a participat recent la o slujbă alături de preotul de 90 de ani, mărturiseşte că se simte foarte apropiat de Filon Popescu: „Părintele este ca un tată pentru noi, cei mai tineri, cei care suntem sau am fost preoţi la Frasinu. Blândeţea sa, înţelepciunea şi bunătatea ne-au cucerit şi, din primele clipe de când l-am cunoscut, am ştiut că îi vom purta respect cât vom trăi. Îi doresc să îi dea bunul Dumnezeu multă sănătate şi îi mulţumesc pentru tot ce am învăţat de la domnia sa. Doamna preoteasă, mama Constanţa, cum îi spune soţia mea, este o femeie extraordinar de bună la suflet, un adevărat  înger de om. O familie model!“.