Transalpina a fost deszăpezită de către lucrătorii Drumurilor Naţionale. Iarna a revenit în mijlocul primăverii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina a fost deszăpezită                                                                                      Foto: DRDP Craiova

Drumul Naţional 67 C, cunoscut sub denumirea de Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, a fost deszăpezită în dimineaţa zilei de marţi, 19 aprilie, după ce a nins abundent.

Drumul este închis circulaţiei în sezonul rece în zona cea mai înaltă, între Rânca şi Obârşia Lotrului din Gorj. Se poate circula, însă, până la Rânca, care se află la o altitudine de 1.600 metri, dar şi de la Obârşia Lotrului şi până la Sebeş. 

Lucrătorii de la Drumurile Naţionale au intervenit cu utilajele de deszăpezire pe Transalpina. 

„A nins abundent pe DN 67 C în această dimineaţă, în zona montană, iar zăpada a ajuns până în Novaci, unde era o zăpadă de zece centimetri în decor. S-a acţionat mai cel mai scurt timp cu utilaje de deszăpezire cu lamă şi materiale antiderapant. Patru utilaje au acţionat pe acest sector de drum“, a precizat Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

Recomandări pentru şoferi

Reprezentantul DRDP Craiova le-a recomandat şoferilor care vor să ajungă în zona montană să se informeze despre prognoza meteo. 

„Facem un apel către conducătorii auto care şi-au programat o vacanţă de Paşte în zonele montane să verifice prognozele meteo şi să nu plece la drum, dacă autovehiculele nu sunt echipate corespunzător pentru zăpadă“, a transmis Tudor.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Rânca s-a umplut de gunoaie după topirea zăpezii. Cabanierii au strâns deşeurile de pe marginea drumului

Tânăr găsit mort la subsolul unui bloc din Târgu Jiu

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort