Transalpina a fost deszăpezită de către lucrătorii Drumurilor Naţionale. Iarna a revenit în mijlocul primăverii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transalpina a fost deszăpezită                                                                                      Foto: DRDP Craiova
Transalpina a fost deszăpezită                                                                                      Foto: DRDP Craiova

Drumul Naţional 67 C, cunoscut sub denumirea de Transalpina, cea mai înaltă şosea din ţară, a fost deszăpezită în dimineaţa zilei de marţi, 19 aprilie, după ce a nins abundent.

Drumul este închis circulaţiei în sezonul rece în zona cea mai înaltă, între Rânca şi Obârşia Lotrului din Gorj. Se poate circula, însă, până la Rânca, care se află la o altitudine de 1.600 metri, dar şi de la Obârşia Lotrului şi până la Sebeş. 

Lucrătorii de la Drumurile Naţionale au intervenit cu utilajele de deszăpezire pe Transalpina. 

„A nins abundent pe DN 67 C în această dimineaţă, în zona montană, iar zăpada a ajuns până în Novaci, unde era o zăpadă de zece centimetri în decor. S-a acţionat mai cel mai scurt timp cu utilaje de deszăpezire cu lamă şi materiale antiderapant. Patru utilaje au acţionat pe acest sector de drum“, a precizat Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

Recomandări pentru şoferi

Reprezentantul DRDP Craiova le-a recomandat şoferilor care vor să ajungă în zona montană să se informeze despre prognoza meteo. 

„Facem un apel către conducătorii auto care şi-au programat o vacanţă de Paşte în zonele montane să verifice prognozele meteo şi să nu plece la drum, dacă autovehiculele nu sunt echipate corespunzător pentru zăpadă“, a transmis Tudor.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Rânca s-a umplut de gunoaie după topirea zăpezii. Cabanierii au strâns deşeurile de pe marginea drumului

Tânăr găsit mort la subsolul unui bloc din Târgu Jiu

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite