Târgu-Jiu: Primăriţa de la Alimpeşti, acuzată de abuz în serviciu, se declară nevinovată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implicată în acest dosar penal este şi contabila primăriei, însă cele două femei acuzate de abuz în serviciu spun că sunt victimele unui joc politic.

Ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor au dispus începerea urmăririi penale a doi funcţionari ai primăriei Alimpeşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu.

Primăriţa Elena Mosor se declară nevinovată şi spune că va merge până în pânzele albe să demonstreze acest lucru. „E o reclamaţie a unui consilier, care m-a ameninţat că mă omoară. Mi-a spus că mă scoate cu picioarele înainte de la primărie. El reclamă toate lucrările care se fac în comună, de necaz că nu a fost ales primar. Se va face o expertiză tehnică şi financiară pentru stabilirea adevărului. Acest individ a candidat pentru postul de primar şi orice lucrare fac se duce şi reclamă. Eu cred că acele lucrări sunt în regulă şi va stabili expertul. Eu nu cred că am greşit cu absolut nimic şi am respectat legea”, declară Elena Mosor, primăriţa de la Alimpeşti.

Sătenii se revoltă

A fost de ajuns ca oamenii legii să dispună începerea urmăririi penale a primăriţei, că au şi apărut primele reacţii ale localnicilor. „Eu personal sunt suparat că nu pot folosi canalizarea,deşi trece pe la 40-50 de metri de casa mea. Am cerut explicaţii, dar răspunsurile sunt justificative şi nu tehnice. Am venit de curând de la Craiova şi sunt tare necăjit. Dacă punem întrebări, primim răspunsul că suntem proşti. E de 22 de ani primăriţă, dar a mai avut procese“, spune Florin Tomescu, unul dintre localnici.

Din cercetările efectuate a rezultat că în lunile decembrie 2007 şi martie 2008, primarul localităţii şi contabilul  primăriei, în cadrul derulării unui contract de canalizare menajeră, au acceptat la plată situaţii de lucrări întocmite de către administratorul societăţii comerciale şi vizate de dirigintele de şantier, deşi materialele au fost aprovizionate la preţuri mai mari decât cele prevăzute în devizul ofertă şi contract. În lunile iunie şi august 2008, persoanele cercetate au acceptat la plată situaţii de lucrări ce nu au fost prevăzute în proiectul tehnic şi devizul ofertă, fără notă de renunţare şi notă de comandă suplimentară“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie