Târgu-Jiu: Ciobotariu: „Este un derbi al suferinţei şi al disperării!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Ciobotariu

Antrenorul pandurilor consideră jocul cu Universitatea Craiova de luni ca fiind un derbi al suferinţei, Liviu Ciobotariu şi-ar fi dorit ca acest derbi să se joace pentru locuri mai bune în clasament.

Ciobotariu are şi probleme de lot înaintea partidei de luni, având doi jucători accidentaţi şi doi suspendaţi. „Este un joc foarte important atât pentru noi cât şi pentru adversar având în vedere situaţia din clasament dar şi „orgoliile” care sunt între cele două echipe. Din punctul nostru de vedere avem probleme în ceea ce priveşte starea unor jucători şi aici mă refer la cei doi jucători suspendaţi, Martinovic şi Murgan, dar şi la încă doi care sunt accidentaţi, Rusu şi Dedu, dar sper să fiu inspirat şi să alcătuiesc cel mai bun unsprezece pentru a obţine cele trei puncte care sunt foarte, foarte importante pentru noi”.

În ceea ce priveşte acest derbi oltean, tehnicianul a precizat azi că şi-ar fi dorit să se dispute de pe poziţii mai bune în clasament pentru ambele echipe. „Este un derbi al suferinţei şi al disperării. Eu mi-aş fi dorit ca acest derbi să se fi jucat pentru locuri mai bune în clasament, dar asta e situaţia. Eu cred că nici Craiova şi nici Pandurii nu merită să joace pentru a se salva de la retrogradare dar aşa este situaţia acum”.


„Va fi un meci de care pe care, este un meci de şase puncte având în vedere şi situaţia din clasament, Universitatea are 17 puncte iar noi 20. În momentul în care reuşim să câştigăm vom avea şase puncte în faţa lor şi moralul va fi mai bun la noi”.
Liviu Ciobotariu


Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare