Scandal MONSTRU! Marius Avram, arbitraj 100% pro-Steaua la Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Avram

Arbitrajul din meciul Pandurii - Steaua, scor 1-1, a dovedit încă o dată că în Liga I are câştig de cauză cine ţipă mai tare. După înfrângerea de la Târgu Mureş, patronul roş-albaştrilor a sărit ca ars. Motivul? Echipa sa nu a primit un penalty în prelungiri. Atunci, latifundiarul a făcut că n-a văzut şi o altă lovitură de la 11 metri neacordată gazdelor. Ţipetele şi înjurăturile lui Becali de atunci au dat roade. Af

În confruntarea cu Pandurii, formaţia din Ghencea ar fi trebuit să termine meciul în nouă oameni, însă centralul Marius Avram a fost „aliatul" Stelei.

În repriza secundă, mai întâi, în minutul 52, Răduţ l-a călcat violent pe Maxim. Reluările TV au demonstrat că mijlocaşul ar fi trebuit eliminat, însă acesta n-a văzut nici măcar „galben"!

Decizie ridicolă şi pe final

Marius Avram a simţit nevoia să le mai dea o mână de ajutor steliştilor pe finalul partidei.

Mai precis, în minutul 88, Bourceanu a pierdut un balon, iar pentru a opri un atac periculos al gorjenilor şi-a tras adversarul de tricou, comiţând un fault evident. În mod clar, infracţiunea ar fi trebuit sancţionată cu un „galben" care ar fi dus la eliminarea lui Bourceanu întrucât „închizătorul" încasase deja un avertisment în minutul 76.

Ce decizie a luat Marius Avram? Una ridicolă! A dicat fault pentru Pandurii, însă i-a acordat „galben" lui Nistor pentru proteste!

Condescu l-a pus la zid

Prestaţia lui Marius Avram i-a scos din sărite pe gorjeni. Preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a explicat motivul pentru care centralul întâlnirii a avut o manieră de arbitraj prin care a dezavantajat echipa sa.

„Avram a dat cartonaşe galbene la jucătorii noştri astfel încât patru dintre ei să fie suspendaţi pentru meciul cu echipa tatălui său", a afirmat Condescu.

Etapa viitoare e programată întâlnirea Astra - Pandurii (duminică, 8 aprilie, ora 17.00 / GSP TV). La prahoveni, secretarul general al clubului e Vasile Avram. El a fost numit în această funcţie după ce a trebuit să plece din fruntea arbitrajului românesc întrucât a fost acuzat de corupţie.

Fotbaliştii care au văzut „galben" contra Stelei şi nu vor juca împotriva Astrei sunt: Claudiu Voiculeţ, Călin Cristea, Alexandru Maxim şi Mihai Pintilii. Toţi cei patru au fost titulari în confruntarea cu formaţia din Ghencea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO