Revolta unor elevi de liceu din Târgu Jiu împotriva unei profesoare. „De aici tragem ponoasele”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii elevi din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ din Târgu Jiu s-au revoltat  Foto: spiruharetgorj.ro

Situaţie tensionată la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ din Târgu Jiu, unul dintre cele mai bune licee din judeţul Gorj, unde elevii de la două clase de a XII-a şi de la o clasă a VI-a ameninţă că nu vor mai participa la orele de istorie din cauza unui cadru didactic care predă această disciplină. Profesoara respinge acuzaţiile.

Jumătate dintre elevii dintr-o clasă din ultimul an de studiu sunt în stare de corigenţă pe primul semestru. „Este foarte mult. Doamna profesoară susţine că are documente şi că toate notele sunt justificate“, a spus directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret“, Flavius Boian. 

Elevii şi părinţii acestora au depus mai multe reclamaţii la conducerea unităţii de învăţământ, dar şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. 

„Au fost depuse reclamaţii de către elevii de la clasa a XII-a şi au mai fost discuţii şi la alte clase. S-a discutat inclusiv la şedinţele cu părinţii despre situaţia cadrului didactic. Analizăm situaţia creată. I-am adus la cunoştinţă doamnei profesoare toate nemulţumirile şi am invitat-o la o discuţie pentru a ne expune şi punctul dumneaei de vedere şi suntem în plin proces de evaluarea a situaţie“, afirmă Flavius Boian.

Conducerea ISJ Gorj verifică situaţia

Elevii susţin că profesoara Elena Cornoiu se răzbună pe ei pentru că preferă să meargă la pregătire la un alt profesor. „La Cornoiu merg la meditaţii doar câţiva, iar la Ciobanu sunt cu zecile. De aici tragem ponoasele”, a spus unul dintre elevii afectaţi.

„Am primit la sediul ISJ Gorj o sesizare făcută de un părinte. Am considerat că subiectul sesizării este extrem de sensibil şi urgent şi am trimis imediat o echipă de inspectori să analizeze situaţia. Au stat la şcoală câteva ore. S-a verificat în detaliu situaţia, s-a discutat cu elevii şcolii, cu conducerea şi profesorul diriginte“, a declarat Dana Constantinescu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Ce spune profesoara acuzată 

La rândul său, profesoara Elena Cornoiu a declarat că semestrul şcolar încă nu s-a încheiat şi a catalogat acuzaţiile drept „speculaţii”.

„Semestrul şcolar se încheie în 14 ianuarie, iar restul sunt speculaţii. Nu este treaba mea unde merg elevii la meditaţii. Fiecare face ce doreşte în timpul liber. Relaţia cu elevii este strict profesională. Eu nu fac pregătire. Eu parcurg cu ritmicitate programa. Anul trecut, din mediile de 10 de la Bacalaureat, la Istorie, un sfert au fost ale elevilor mei. În toată cariera mea didactică, elevii mei au promovat Bacalaureatul la Istorie. Sunt formator naţional pe disciplina istorie, singura din Gorj, în formarea profesorilor colegi din ţară în scopul evaluării la examenele de Bacalaureat, Definitivare, Titularizare în învăţământ. Am format la nivel naţional 100 de profesori. Sunt singura din Gorj. Am un concurs de Titularizare cu 10. Am doctoratul în istorie şi masterat în filosofie“, a mai spus profesoara Elena Cornoiu. 

Vă recomandăm să mai citiţi 

Români în Brexit. Restaurant tradiţional, deschis de un cuplu de bucureşteni într-un orăşel din Anglia. „Are succes“

Bărbatul care a fost agresat de un poliţist în propria locuinţă a fost reţinut VIDEO 

Mai multe pentru tine:
Fără mâncare, fără apă și cu un picior rupt. Cum a supraviețuit un bărbat o săptămână în sălbăticie
Napolitane cu caramel şi nuci. Sunt gata în 30 de minute
Rețeta de vinete murate a Ancăi Pandrea: „Iura m-a învățat!” Ingredientul secret și trucuri ca murăturile să nu facă floare
Patru zodii sunt privilegiate de astre. Urmează o perioadă de aur, se anunță 23 de zile pline de reușite, iar totul se schimbă de pe 27 august
O descoperire rară care îi uimește pe arheologi: un pumnal vechi de 3500 de ani, găsit în inima Germaniei
Cel mai important test dat de armata română în istoria modernă. Între sângele vărsat de țăranii din prima linie și planurile mârșave ale rușilor
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Mai mulți turiști au fost nemulțumiți după ce au descoperit o taxă în plus pe bonul de la un restaurant din Italia. Pentru ce au plătit în plus