Preşedintele PDL Gorj, deputatul Ion Cupă, a trecut la PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PDL Ion Cupă a trecut la PNL

Preşedintele PDL Gorj, deputatul Ion Cupă, şi-a anunţat astăzi înscrierea PNL, cu toate că a declarat în mai multe rânduri că este exclus să părăsească organizaţia şi să plece la un alt partid.

Cupă susţine că a luat decizia ieri, pentru că s-a săturat de scandalurile din organizaţie filială: „Ziua de ieri a fost una foarte importantă pentru mine, când am luat această decizie. Sunt două componenet majore. Cea de la nivel central. Eu am veniot cu inima deschisă şi cu credinţă că pot face treabă. Alagerile de lşa nivel central au afectat major organizaţia de la Gorj şi nu numai. Imaginea de la Convenţia unde a fost ales domnul preşedinte Blaga, imaginea sălii, de când  au început să se numere voturile, a fost una dezolantă, a unei oşti rupte în două cu duşmani în interior. De atunci, am început să-mi pun problema dacă mai pot să continui acel proiect pe care mi l-am asumat, de a reorganiza partidul de la Gorj. Viitorul PDL nu mai însemna mare lucru“.

„Nu aveam cu cine să construiesc un proiect în PDL“

Deputatul Ion Cupă, fost director al Direcţiei Finanţelor Publice Gorj,a spus că în organizaţia judeţeană a PDL sunt numai scandaluri şi asta l-a determinat să i-a o decizie: „Au continuat, apoi, problemele locale. Am considerat că drumul s-a închis pentru PDL Gorj, având în vedere toate scandalurile din organizaţie. Eu nu sunt obişnuit numai cu scandaluri şi fără obiective. Dacă eram la guvernare mai înţelegeam, dar, pentru un partid aflat în opoziţie, să te cerţi pentru nişte himere mi se pare mult prea mult şi eu nu mai vreau să iau parte. Îmi cer scuze pentru oamenii care şi-au pus speranţa în mine, dar eu nu pot să construiesc un proiect major pentru 2016 pentru că nu am cu cine. Sunt oameni care vor doar să facă scandal şi nu au viziuni. Cei mai mulţi îşi doresc să preia organizaţia şi să se cocoţeze în fruntea listei“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026