Povestea lui „Max cel Trăznit“, medicul fără un picior care a participat în Primul Război Mondial

Doctorul Max D. Culcer a participat în Primul Război Mondial, cu toate că avea un picior amputat, fiind distins cu numeroase medalii. Pentru comportamentul nonconformist a fost poreclit chiar de sora sa „Max cel Trăznit“

Dr. Max D. Culcer din Dobriţa s-a născut în anul 1882 şi a murit în1969, fiind fiul dr. Dimitrie (Tache) Culcer. A avut o fire nonconformistă motiv pentru care una dintre surori l-a poreclit „Max cel Trăznit”.

În urma unui accident stupid i s-a amputat piciorul „La vârsta de 22 de ani, în urma unui accident cu propria armă de vânătoare, a trebuit să i se amputeze piciorul. După acest eveniment a stat o perioadă la Paris unde s-a împrietenit cu G. Enescu, C. Brâncuşi şi dr. Petru Groza, viitorul lider comunist“, menţionează istoricul Gabriel Sarcină.

Şi-a păstrat spiritul hâtru şi umbla pe străzile pariziene cu o căciulă ţurcană şi un cojoc de lână de la el din Gorj, iar de multe ori cânta din fluier.

S-a înrolat în război 

În cuda handicapului de care suferea, „Max cel Trăznit” a vrut să se înroleze şi să participe în Primul Război Mondial. „La început a fost refuzat, dar la intervenţia generalului Ion Culcer pe lângă Marele Stat Major „a fost mobilizat cu gradul de chirurg-ajutor la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Mai târziu, după înfrângerea din octombrie, spitalul a fost evacuat pe rând la Craiova, Brăila, Galaţi, Iaşi, Roman, şi pană la urmă la Hălăuceşti, aproape de Mirceştii lui Vasile Alecsandri”, menţionează istoricul gorjea.

Devotament ieşit din comun

A dat dovadă de un devotament ieşit din comun faţă de pacienţi săi, oşteni răniţi în luptele din Primul Război Mondial. Lucra ore între fără încetare, în ciuda problemei de sănătate de care suferea.

„Deşi avea un picior amputat încă de dinainte de începerea războiului atitudinea dr. Max Culcer „a fost mai presus de orice elogii! Câte 12 şi 14 ore pe zi nu se mişca dintre răniţii săi, operând cu o mână sigură o intervenţie după alta, tot optimist, tot vesel, ridicând moralul răniţilor şi colaboratorilor săi, certându-i cu asprime când greşeau, dar mângâindu-i cu blândeţe atunci când sufereau. Glumele sale, adesea deşucheate, au fost însă întotdeauna tonice şi oportune”, arată istoricul Gabriel Sarcină.

Distins cu medalii pentru ajutorul dat răniţilor

A fost trimis în zona frontului din Moldova, pentru a-i ajuta pe răniţi, de unde s-a întors în anul 1918 cu „Meritul Sanitar Clasa I“, Virtutea Militară“ şi alte două medalii.

Mai mult decât atât, medicul avea o cutie de tablă plină cu schijele şi gloanţele extrase din diferite răni. „Printre acestea avea şi două monede de argint, strâmbate şi găurite de glonţul care-i găurise portmoneul. Rănitul era un evreu, comerciant, şi banii aceştia îi salvaseră viaţa“, menţionează istoricul gorjean.

Atacat de regimul comunist

În ultima parte a vieţii a avut de suferit din cauza regimului comunist, pentru că era văzut drept chiabur.

„A scris şi o scrisoare fostului prieten din tinereţe, dr. P. Groza. În cele din urmă a fost reabilitat şi i s-a aprobat chiar o «pensie de merit», motivată şi de comportamentul lui din Marele Război“, mai arată Gabriel Sarcină.

Medicul este îmormântat în cimitirul din satul său, Dobriţa, unde există şi un bust din tinereţe al dr. Max Culcer (sperăm să mai fie!), operă a prietenului său Al. Severin.