Potcovarul din Polovragi care duce mai departe un meşteşug pe cale de dispariţie: „Ştiu sunetul nicovalei de când eram copil“
0Un tânăr din comuna gorjeană Polovragi a îmbrăţişat o meserie pe cale de dispariţie. Petre Cazacu are 25 de ani şi este unul dintre ultimii potcovari din judeţul Gorj. Acesta confecţionează potcoave, topoare sau alte obiecte din fier.
În familia Cazacu, meseria de potcovar este transmisă din generaţie în generaţie. Străbunicul, bunicul şi tatăl lui Petre au bătut fierul şi au realizat obiecte necesare în orice gospodărie ţărănească. Cu clopul de cioban pe cap, Petre lucrează cât este ziua de lungă în atelier, pentru că de aici îşi câştigă existenţa. Meseria aceasta i-a venit ca o mănuşă. A crescut de mic în atelier şi nu se teme de jăraticul aprins care înmoaie lemnul. S-a obişnuit şi cu arsurile şi munca nu i se mai pare aşa de dificilă. Petre este ajutat de sora sa mai mare. Ea se ocupă de foale cu care jăraticul este ţinut mereu aprins. Nu se înlături nici de la munci mai grele, aşa că bate la una cu fratele său fierul roşu, care încet, încet îşi modifică forma sub loviturile ciocanului.
„Ştiu sunetul nicovalei de când eram copil. De când aveam cinci ani veneam în atelier cu tata şi cu bunicul şi mă uitam la cum făceau potcoavele şi ce alte lucruri mai meştereau ei aici. Erau meşteri vestiţi. Îmi place ceea ce fac, chiar dacă nu este uşor, chiar dacă nu se câştigă prea mulţi bani. Este o muncă cinstită şi pe lângă munca din gospodărie, ne descurcăm. Avem şi animale, grădină, terenuri cultivate cu porumb. Sănătoşi să fim, că de muncă tot avem. Ştiu să fac topoare, ţapine, scoabe din fier pentru case, fac ce mi se cere, mai multe lucruri. Ascut fiarele de copăitoare, prăşitoare”, a spus Petre.
Potcovar vestit
Petre munceşte două ore ca să facă patru potcoave pe care tot el le pune pe copitele animalelor. Are mare grijă ca să nu le rănească şi lucrează cu mare răbdare. Fierul potcoavei se lucrează la o temperatură foarte mare, apoi se bate pe nicovală şi se încovoaie. Găurile potcoavei în care intră cuiele se fac cu un alt ciocan, Din păcate are tot mai puăţine solicitări pentru că oamenii au renunţat la cai.
„Ca să potcovesc un cal cer 40 de lei. Cu fierul şi tot al meu. Este puţin. Nu am cum să cer mai mult. Muncesc vreo două ceasuri ca să fac patru potcoave. Îmi pare rău că se pierde meseria asta. Eu am învăţat-o de la ai mei. Dacă nu îţi plac caii, nu ai ce căuta în meserie. Calul mişcă, e nervos, aici trebuie să ai o răbdare de nedescris. Eu am crescut cu caii în curte, am răbdare cu ei. Doar eu i-am potcovit. Nu îmi potcoveşte nimeni altcineva caii mei frumoşi!”,
a povestit potcovarul.
Lucrează cu unelte vechi de peste o sută de ani
Atelierul în care lucrează şi pe care l-a moştenit este destul de mic, însă este ticsit cu tot felul de unelte, unele foarte vechi. Foalele cu burduf sau forja bătrânească au peste o sută de ani şi Petre le foloseşte şi acum. „Meseria o înveţi înainte cu sufletul. Aşa am învăţat eu. De la tata, de care mi-este dor, căci a murit de ceva ani. E adevărat că e grea munca la nicovală, mai ales vara, când e cald rău şi eu cu sora mea stăm aici lângă cuptor. Nu avem aşa mulţi clienţi zi de zi, dar ne descurcăm”, a mai spus Petre.
Petre, mândria mamei
Mama lui Petre este foarte mândră de feciorul său, pentru că nu mai este nimeni ca el pe cuprinsul mai multor comune. „Are cerere, pentru că este singurul din Polovragi care încă mai potcoveşte. Mai este un rudar care mai potcoveşte, dar el se grăbeşte când potcoveşte caii şi lumea se fereşte de el. Îl caută lumea pe Petrică al meu, el are grijă cum munceşte, are mereu răbdare. Vin şi din Polovragi şi de pe lângă Polovragi. Petrică face asta, fierăria, apoi merge la munca câmpului, face transporturi cu căruţa, muncă în agricultură. A învăţat de la tac-su! Nepoţii mei sunt la formaţia de dansuri populare, sunt talentaţi”, a relatat mama meşterului potcovar.