Pompier dispărut fără urmă. Este căutat de poliţişti şi de colegii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un pompier din comuna Padeş, care activează în cadrul Gărzii de Intervenţie Tismana este dat dispărut şi este căutate de colegii lui.

Ilarion Nicuşor Arjocu, de 36 de ani, din comuna Padeş, este dat în urmărire la nivel naţional. Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri efectuează căutări în zona localităţii de domiciliu şi în împrejurimi, fiind dispusă şi punerea în urmărire la nivel naţional.

Fratele acestuia este cel care a alertat autorităţile.

Nu se ştie dacă pompierul avea probleme în familie. Acesta a trecut toate testele psihologice la care a fost supus. 

Ilarion este pasionat de călătoriile cu ATV-ul prin munţii din apropierea localităţii sale. El cunoaşte toate cabanele din zonă, iar familia speră că s-a adăpostit într-una din acestea. 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani