Pârvulescu regretă că nu a demisionat în vară de la Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte executiv al clubului Pandurii Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, s-a declarat surprins de demiterea sa de la gruparea din Liga I.

„Preşedintele Marin Condescu mi-a comunicat că aceasta este decizia Consiliului de Administraţie şi nu am ce face. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, eu speram să avem o colaborare mai lungă. E adevărat că venisem pentru un alt proiect, dar între timp lucrurile s-au schimbat. Sper ca aceste schimbări să aducă şi rezultate bune echipei“, a spus Pârvulescu.

Îmi pare rău că s-a ajuns aici pentru că la Târgu-Jiu am avut ocazia să lucrez cu nişte oameni extraordinari. Regret că nu am putut să îmi pun în aplicare proiectul cu care venisem, cel pentru Liga a II-a. Puteam să facem la Pandurii ceva asemănător cu ceea ce se întâmplă la Oţelul, cu promovări succesive ale elementelor locale, cu promovarea acestora, dar asta nu se putea face decât începând din Liga a II-a“, a mai spus Eugen Pârvulescu.

Cred că ar fi trebuit să plec şi eu atunci când echipa a fost readusă în Liga I şi proiectul meu a picat. Regret că nu mi-am dat demisia în vară, atunci când s-a renunţat la proiectul iniţial. Aşa văd lucrurile acum şi îmi pare rău că am rămas atunci", a încheiat Pârvulescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!