Noi restricţii vor fi introduse pe străzile din municipiul Târgu Jiu. Pe ce artere nu va mai fi permisă oprirea maşinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgu Jiu intenţionează să introducă noi restricţii de circulaţie pe mai multe străzi aglomerate din municipiu, după ce o măsură de acest fel luată pe strada Victoria a dat naştere unor proteste vehemente venite din partea agenţilor economici care desfăşoară diferite activităţi în zonă.

Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că vor fi luate măsuri de interzicere a opririi sau a staţionării pe mai multe străzi din oraş:

Măsurile de acest fel vor fi extinse. O să urmeze ca o măsură de acest fel să fie luată pe unul dintre sensurile de mers de pe strada Ecaterina Teodoroiu, o să apară nişte  modificări în zona Pieţei Centrale, pe tronsonul cuprins între podul de peste Jiu şi sensul giratoriu. Încercăm să fluidizăm traficul în aceste zone. Se analizează în acest moment şi anumite schimbări de sensuri de circulaţie. Va fi o activitate mai complexă“. 

„Consider că este o măsură binevenită“

Măsurile luate pe strada Victoria au fost menţinute în cea mai mare parte. Astfel, pe unul dintre sensuri nu mai este voie oprirea maşinilor, iar pe celălalt sens staţionarea. „În momentul aceste se ciruclă foarte bine şi nu văd care ar fi problema. Avem semnale de la cetăţenii din oraş că în sfârşit am luat o măsură bună. Măsura nu s-a luat de capul nostru şi totul a fost trecut prin Comisia de circulaţie de pe lângă Consiliul Local. Consider că este o măsură binevenită“, a precizat Ionuţ Jilăveanu. 

Agenţii economici care prestează diferite activităţi în zonele respective au protestat faţă de măsurile luate, susţinând că afacerile pe care le desfăşoară vor fi puse pe butuci şi vor fi nevoţi să-şi închidă activităţile. 

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani