Moartea în exil a lui Nicolae Bălcescu. Revoluţionarul a fost răpus de TBC, boală cu care s-a luptat toată viaţa
0Nicolae Bălcescu a murit de tuberculoză, boală cu care s-a luptat încă din tinereţe. Nu i s-a dat voie să se întoarcă în ţară, astfel că a murit în Palermo.
Problemele de sănătate aveau să se manifeste încă din tinereţe. La vârsta de 20 de ani, medicul şef al oştirii în care era înrolat Nicolae Bălcescu, Nepomuk von Mayer, descoperise o boală de plămâni şi recomandă să meargă la tratament la Băile Herculane.
Peste ani, Bălcescu avea să fie consultat de unul dintre cei mai apreciaţi medici francezi, Gabriel Andral, profesor şi medic la Spitalul Charite. Boala însă devenea din ce în ce mai presantă. Medicul Pierre-Charles-Alexandre Louis, profesor la Facultatea de Medicină din Paris, medic la Spitalul Pitie, un reputat ftiziolog, i-a aplicat lui Bălcescu un tratament specific bolnavilor de tuberculoză. Bălcescu le povestea prietenilor săi în scrisori despre tratamentupe care-l urma: „După povaţa doctorului Louis, ce am consultat aici, urmez tot acea cură, adică iau nişte hapuri seara, pentru tuse şi mă feresc cât poci de umezeală“.
Tratamentul era aproape inexistent
La vremea respectiv nu se cunoşteau prea multe despre tratamentul tuberculozei, iar medicaţia era aproape inexistentă.
„În agravarea bolii sale, un rol important l-a jucat Bălcescu. El nu făcea tot ce i-ar fi stat în putere pentru a se vindeca. De exemplu, nu părăsea Parisul, care avea o climă neprielnică stării sale de sănătate“, arată istoriul Paul Ştefănescu, în lucrarea „Enigme ale istoriei române“.
Bălcescu petrecea mult timp în biblioteci, pentru a se documenta, pentru că atunci scria „Istoria lui Mihai Viteazu“. Renunţa la hrana adecvată, pentru a cumpăra cărţi. Avea o viaţă dezordonată. Mai mult decât atât, atunci când a izbucnit revoluţia franceză, Bălcescu a stat mai mult pe străzi, deşi în periclita sănătatea.
Românii refugiaţi în Paris îl desemnează pe Bălcescu să meargă la Londra, pentru a se întâlni cu mai mulţi revoluţionari din cauza agravării bolii. De fapt, anii 1850 şi 1851 sunt presăraţi cu episoade de luptă crâncenă cu boala,
„Eu, iubite Ghica, sufer mult de piept şi poate voi da ortul popii. Doftorii mă asigură, însă, că am numai plămânele stâng atacat şi că, cu îngrijiri multe, mă pot doftori. Am intrat într-o cură. Domnul ştie ce rezultat o ieşi
îi scria prietenului său Ion Ghica.
A murit în Palermo, după ce nu a fost lăsat să intre în ţară
În anul 1851 şi-a găsit un adăpost Chateau-Denis în orăşelul Hyeres, din Franţa, un loc destinat tratării bolnavilor cu afecţiuni pulmonare. Aici, Bălcescu s-a mai întremat, dar luni de iarnă l-au afectat din nou.
După ce s-a mai pus puţin pe picioare, simţind că sfârşitul se apropier, decide să plece, în primăvara anului 1852, spre ţară. Ajuns la Galaţi, i se refuză intrarea în ţară, astfel că pleacă spre Constantinople, unde i se recomandă de către medici să meargă la Roma, pentru că clima de acolo îl va ajuta. A poposit mai întâi la Palermo. Aici a stat la Hotelul „Alla Trincaria“. „După mai bine de o lună de la venirea sa la Palermo, boala i se agravează şi, la 29 noiembrie 1852, încetează din viaţă“, arată istoricul Paul ştefănescu.