Intrarea armatei ţariste în Bucureşti. „Erau ridicate nişte arcuri de triumf făcute din verdeaţă de brad, lauri şi stejar“

În toamna anului 1810, armata ţaristă a intrat în Bucureşti, în urma înfrângerilor suferite de armata otomană în Războiul ruso-turc, care începuse în anul 1806.

Ţara Românescă se afla, din anul 1809, sub conducerea generalului rus Engeihardt. Intrarea în Bucureşti a armatei ruseşti a avut loc la 11 noiembrie 1810. Cronicarul „Zilotu Românul“, în lucrarea intitulată „Ultima cronică din epoca, fanariotă“, a făcut următoarea relatare:

„Într-o vinere, la 9 ceasuri dimineaţa, şi-a făcut intrarea triumfală prin Podul Belicului (azi Şerban-Vodă). Iată traseul urmat de armata imperială rusă. De la barieră şi până la Mitropole, de aici şi până la casele lui Faca de lângă biserica Sf. Apostoli, de pe malul Dâmboviţei, unde se pregătea cartierul comandantului general, erau ridicate nişte arcuri de triumf făcute din verdeaţă de brad, lauri şi stejar. Sute de steguleţe şi alte podoabe erau atârnate de arcurile de triumf.

Din revărsatul zorilor, oastea rusească era înşiruită de o parte şi de alta a podului. În curtea Mitropoliei de la poartă şi până la uşa bisericii stăteau înşiruiţi toţi preoţii din Bucureşti, îmbrăcaţi în sfintele odăjdii. În biserică erau generalii şi demnitarii ruşi înaltul cler cu exarhul Gavriil şi cu mitropolitul Ignatie şi divanul ţării. Spre uşa bisericii şi-n tindă stăteau boierii mai mici. Generalul Dionisie Eclesiarpul şi N. Kamenski era însoţit de 30 de generali, 200 de ofiţeri, 800 de dragoni, în strălucitoarele lor haine. De asemenea erau şi 500 de prizonieri, un mare număr de tunuri şi alte materiale de război capturate de la turci. După ce contele N. Kamenski cu generalii lui intrară în biserică, restul alaiului s-a înşiruit de-a lungul uliţei ce duce la Filaret. Exarhul Gavriil a săvârşit o scurtă slujbă religioasă, iar mitropolitul Ignatie, om foarte învăţat grec de obârşie, rosti în limba franceză o cuvântare prin care aduse mulţumiri oastei ruseşti. Pe urmă, alaiul a mers în casele lui Faca, unde s-a dat de către Divan un mare prânz în cinstea căpeteniilor oastei ruseşti. Seara s-a dansat şi s-a iluminat oraşul“.

Istoricul Gabriel Ciotoran arată în lucrarea „Ocupaţia rusească asupra Bucureştiului de acum 200 de ani (1810-1812)“ că poporul român nu-i agrea pe ocupanţii ruşi, care se comportau ca nişte jefuitori: „Deşi Kamenski «mânca puţin, dormea puţin, şirul sărbătorilor a durat o lună», ceea ce echivalează cu o adevărată jefuire organizată a capitalei Ţării Româneşti. De altfel, generalul N. Kamenski, într-un raport înaintat ţarului Alexandru, consemnează «puţina iubire de care se bucură din partea poporului», care-i privea ca pe nişte ocupanţi; în acelaşi raport se menţionează «starea de slăbiciune a principatelor, a sărăciei până la sleire a acestora»“. 

În urma păcii de la Bucureşti, Moldova a pierdut Basarabia

Generalul Kamenskia a cerut încheierea păcii, avându-se în vedere costurile materiale şi umane foarte mari. Acesta s-a îmbolnăvit şi a murit, fiind înlocuit de generalul Kutuzov. Astfel, încheierea tratatului de pace a întârziat. „După scurgerea acestei luni de petreceri lucrurile s-au mai liniştit: comandantul armatei ruseşti a transmis ministrului rus de externe dorinţa sa de a «se începe tratativele de pace». El argumenta aceasta prin faptul că «războiul a ţinut prea mult, am câştigat cinci cetăţi mari, 30 mici, am câştigat trei biruinţe, dar am pierdut 23 de generali, 500 de ofiţeri, 20.000 de morţi, 60.000 de răniţi. S-au cheltuit sute de milioane de ruble».

Cu toate acestea ţarul Alexandru nu a fost de acord cu încheierea păcii. Războiul a mai durat un an şi cinci luni. Comandantul armatei ruseşti s-a îmbolnăvit de lingoare şi a murit. A fost înlocuit de generalul Kutuzov. Abia pe 28 mai 1812, s-a încheiat pacea, chiar în oraşul Bucureşti, la hanul lui Manuc. Cu acest prilej, pentru Principate, cea mai importantă decizie a fost încorporarea Basarabiei, adică a ţinutului dintre Prut şi Nistru, la Rusia. «Moldova a pierdut cea mai roditoare parte a sa şi peste un milion de locuitori». Considerat vinovat că a acceptat aceasta, un dragoman turc (care primise o sumă de bani) a fost decapitat din ordinul sultanului. Turcia încălcase o străveche înţelegere tăcută cu Alexandru cel Bun (1430-1432), prin care se obliga să nu cedeze pământul moldovenesc“, mai menţionează istoricul Gabriel Ciotoran.