I-a secţionat vena jugulară cu o sticlă spartă unui prieten de pahar. Agresorul a fost trimis în faţa instanţei de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sticla spartă s-a transformat într-o armă foarte periculoasă

Un localnic din comuna Băleşti a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru tentativă de omor, după ce, în urmă cu aproximativ o lună, i-a tăiat gâtul, cu o sticlă spartă, unui bărbat din satul Stolojani, cu care a intrat în conflict pe fondul consumului de alcool.

Victima a suferit o hemoragie puternică. „Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că în seara zilei de 9 decembrie 2016, în jurul orelor 20,50, în timp ce se afla într-un local de pe raza comunei Băleşti, sat Stolojani, judeţul Gorj, inculpatul Roşoiu Vasile Mădălin a avut o altercaţie verbală cu persoana vătămată, care a degenerat. Pe fondul consumului de alcool şi urmare a acestei altercaţii verbale, inculpatul a spart o sticlă de bere de banca de lemn a uneia dintre mesele aflate în terasă în vecinătatea sobei şi cu bucata de sticlă rămasă în mâna dreaptă i-a aplicat persoanei vătămate ce se afla în apropiere, lângă sobă, o lovitură în zona gâtului, provocându-i o leziune ce sângera abundent“, arată Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al de Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. 

Plagă a avut şapte centimetri

Mai mulţi clienţi aflaţi în bar în momentul producerii scandalului au sărit în apărarea victimei, reuşind să-l îndepărteze pe agresor. Martorii i-au acordat victimei primul ajutor, folosind mai multe şerveţele de hârtie ţinute apăsat pe rană, şi au apelat serviciul de urgenţă 112.

„Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu - Jiu, unde a fost internată de urgenţă, intervenindu-se chirurgical pentru plagă tăiată regiunea latero-cervicală stângă de circa 7 cm profundă şi intraoperator s-a constatat secţiunea parţială a venei jugulare stângi“,

mai precizează Cristina Ciobanu. 

I-a secţionat parţial vena jugulară

Potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj, persoana vătămată a prezentat plagă tăiată regiunea latero-cervicală stânga de circa 7 cm profundă cu secţiunea parţială a venei jugulare. „Plaga s-a putut produce cu un corp tăietor înţepător cu muchii şi vârfuri ascuţite, posibil sticlă spartă. Leziunile au necesitat pentru vindecare 13-15 zile de îngrijiri medicale şi punându-i în primejdie viaţa, în lipsa tratamentului medico-chirurgical aplicat de urgenţă putând surveni decesul“, se arată într-un comunicat al Parchetului Gorj.

Agresorul a fost arestat preventiv, aflându-se şi acum în spatele gratiilor. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV