Gorjean păcălit cu aproape 200 kilograme de struguri, după ce a cumpărat de la vânzători ambulanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjeanul a fost păcălit la cântar

Un bărbat de 60 de ani, din comuna Bâlteni, judeţul Gorj, a sesizat poliţia că a fost înşelat cu o cantitate de aproape 200 de kilograme de struguri.

Acesta a cumpărat struguri de la vânzători necunoscuţi, din judeţul Vrancea, iar ulterior, în urma recântăririi la domiciliu, a constatat că a fost înşelat cu cantitatea de 180 kilograme.

„În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, pe D.N. 67 D Peştişani, a fost identificată autoutilitara în cauză în care se aflau doi bărbaţi de 27 şi 46 de ani, ambii din comuna Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, care vindeau ambulant struguri, fiind bănuiţi că l-ar fi înşelat pe bărbatul de 60 de ani, încasând cu aproximativ 360 lei mai mult, pentru cantitatea pe care o primise acesta. De asemenea, în continuarea cercetărilor conducătorului auto i s-a documentat activitatea contravenţională pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.251 kg de struguri, în valoare de 2.500 lei“, a transmis Victor Ţuhaşu purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie