Evaluare Naţională 2015 Gorj. Subiectele la Limba şi Literatura Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi a început Evaluarea Naţională

Aproximativ 3000 de elevi din judeţul Gorj susţin astăzi prima probă la Evaluarea Naţională, la limba şi literatura română. Elevii de clasa a VIII-a au primit basmul la ultimul subiect, iar la cel de-al doilea au avut un eseu despre Sânziene.

Examenul a început la ora 9.00, în această dimineaţă, elevii fiind aşezaţi alfabetic câte unul în bancă, iar pe uşa de la intrarea fiecărei săli de examen este lipită o listă cu numele candidaţilor distribuiţi. Candidaţii nu au voie să intre în sălile de examen cu telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţele de socializare, şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul. Cei care vor fi prinşi cu astfel de obiecte vor fi daţi afară din examen şi vor fi notaţi cu nota 1.  Evalaurea Naţională din acest an este supravegheată video.

Doi asistenţi în fiecare sală de examen

Fiecare elev primeşte o coală de hârtie tipizată, pe care trebuie să îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea in care sunt trecute în actul de identitate, şi apoi să completeze celelalte date de pe colţul care va fi lipit după ce profesorii distribuie subiectele în sală şi dupa ce asistenţii din săli verifica toate datele şi semnează in interiorul porţiunii care urmează a fi sigilată.

Elevii sunt supravegheaţi de câte doi asistenţi în fiecare sală de examen. Aceştia sunt profesori care predau altă materie decât cea la care sunt examinaţi absolvenţii de gimnaziu. Un asistent sta în faţa clasei, iar celălalt in spatele clasei. Ei sunt responsabili cu asigurarea ordinii şi liniştii în sală, iar dacă observă încălcări ale regulilor trebuie să-l sesizeze pe preşedintele comisiei de examen.

Cum poate părăsi un elev sala de examen

Metodologia precizează ca, în cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, este însoţit de unul dintre asistenţi, până la întoarcerea în sala de clasă. Însă timpul alocat rezolvării subiectelor nu se modifică şi nu se prelungeşte.

Elevii trebuie să folosească numai cerneala sau pasta de culoare albastră, pentru scrierea răspunsurilor la subiecte, iar pentru trasarea schemelor si a desenelor – numai creion negru. 

La expirarea celor două ore de examen, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit.

Media de la examenul de Capacitate îi va ajuta pe elevi să se înscrie la liceu. În acest an, se va face un calcul între media generală de la Evaluarea Naţională (75 %) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25 %).

   

Calendar Evaluare Naţională 2015:

22 iunie – Proba la Limba Română

23 iunie – Proba la Limba Maternă

24 iunie – Proba la Matematică

26 iunie – Afişarea rezultatelor

26 iunie – Depunerea contestaţiilor

27 – 29 iunie – Rezolvarea Contestaţiilor

30 iunie – Afişarea rezultatelor finale

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026