Document oficial al Ministerului Educaţiei Naţionale plin de greşeli. „Au declarat un fel de război limbii române“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB, este revoltat de greşelile pe care le conţine raportul

Un document oficial al Corpului de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale cuprinde mai multe greşeli. Controlul a fost efectuat, anul trecut, la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu şi a dus la aplicarea unei sancţiuni de monitorizare a instituţiei de învăţământ superior.

Greşelile  „scăpate“ în documentul emis de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale sunt nenumărate şi chiar flagrante. Iată câteva exemple. „analizându-se rezultate consemnate“; „între 5-7 zile fără salar“; „în calitate de Preşedinte al Senatului da-ţi dovadă“;  „singurul vinovat de pentru situaţiile negative din UCB (n.r. - Universitatea Constantin Brâncuşi) ar fi Rectorul acestuia“. 
 

Raportul este semnat de către auditorul superior Corneliu Pintilie şi de Ion Trămîndan, director al Corpului de Control. 

„Sunt total neoprofesionişti“

Preşedintele Senatului Universităţii Constantin Brâncuşi, Adrian Gorun, s-a arătat revoltat de greşelile grave pe care le conţine documentul, care poartă antetul Ministerului Educaţiei Naţionale:

   

„Nu doar că m-a revoltat, dar am considerat că este inadmisibil ca într-o autoritate de nivel naţional şi care se doreşte de înaltă ţinută să existe funcţionari pe care eu i-am numit şi îi numesc pe mai departe analfabeţi. Au declarat un fel de război limbii române şi, în acelaşi timp, sunt total neoprofesionişti. Părerea mea este că atunci când au fost selectaţi să intre în Ministerul Educaţiei Naţionale s-a încălcat legea funcţionarilor publici, pentru că una dintre condiţiile elementare este să cunoască limba română. (...) Normele de scriere pe care funcţionarii Ministerului Educaţiei au dat dovadă că nu le cunosc se învaţă chiar în clasa a III-a. Dezacordurile sunt multiple. Raportul mai cuprinde fraze eliptice care nu au înţeles“. 

Documentul este un răspuns pe care Corpul de Control l-a trimis preşedintelui Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi“, la un memoriu înaintat de Adrian Gorun.
 

Universitatea din Târgu Jiu a fost sancţionată prin monitorizarea specială pe o perioadă de un an în urma unui conflict care a avut loc între fostul rector Luminiţa Popescu şi preşedintele Senatului, care a dus, în cele din urmă, la destituirea rectorului de către Senatul Universităţii. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au constatat o serie de nereguli şi s-a aplicat sancţiunea monitorizării, pe care conducerea universităţii a contestat-o în instanţa de judecată, procesul fiind în curs de judecare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete