DNA a declanşat urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul exportului de cărbune în Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul contractului încheiat de Complexul Energetic Oltenia (CEO) cu BVA Coal pentru livrarea de cărbune în Serbia.

Reprezentanţii DNA au precizat, într-un răspuns trimis agenţiei AGERPRES, că s-a declanşat urmărirea penală pentru abuz în serviciu: 

"În acest moment, în cauza penală la care faceţi referire este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Alte informaţii nu pot fi puse la dispoziţie, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e din Legea 544/2001"

Sesizarea a fost făcută de Ministerul Energiei, în urma verificării efectuate de Corpul de Control la CE Oltenia.

Pierdere de 8,4 milioane de lei

CE Oltenia a încheiat, la sfârşitul anului 2014, un contract pentru livrarea la sârbi a 1,2 milioane de tone de cărbune, printr-o firmă de apartament, BVA COAL SRL. În primăvara acestui an, contractul a intrat în vizorul organelor de anchetă, iar la scurt timp contractul a şi fost reziliat. Astfel, costul de producţie al unei tone de cărbune era 65 de lei, iar în contractul cu BVA COAL SRL cărbunele era livrat 57-58 lei pe tonă. Curtea de Conturi a calculat o pierdere de 8,4 milioane de lei. Cu toate acestea, CEO a comunicat un profit de 500.000 de euro după o livrare totală de 400.000 de tone. 

În ianuarie 2015, Corpul de control al Ministerului Energiei a desfăşurat la CEO o acţiune de control având ca obiect contractul pentru livrarea de cărbune din Serbia. Ulterior, în martie, raportul Corpului de control a fost transmis la DNA — Structura centrală. 

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor