DNA a declanşat urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul exportului de cărbune în Serbia
0Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul contractului încheiat de Complexul Energetic Oltenia (CEO) cu BVA Coal pentru livrarea de cărbune în Serbia.
Reprezentanţii DNA au precizat, într-un răspuns trimis agenţiei AGERPRES, că s-a declanşat urmărirea penală pentru abuz în serviciu:
"În acest moment, în cauza penală la care faceţi referire este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu. Alte informaţii nu pot fi puse la dispoziţie, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e din Legea 544/2001"
Sesizarea a fost făcută de Ministerul Energiei, în urma verificării efectuate de Corpul de Control la CE Oltenia.
Pierdere de 8,4 milioane de lei
CE Oltenia a încheiat, la sfârşitul anului 2014, un contract pentru livrarea la sârbi a 1,2 milioane de tone de cărbune, printr-o firmă de apartament, BVA COAL SRL. În primăvara acestui an, contractul a intrat în vizorul organelor de anchetă, iar la scurt timp contractul a şi fost reziliat. Astfel, costul de producţie al unei tone de cărbune era 65 de lei, iar în contractul cu BVA COAL SRL cărbunele era livrat 57-58 lei pe tonă. Curtea de Conturi a calculat o pierdere de 8,4 milioane de lei. Cu toate acestea, CEO a comunicat un profit de 500.000 de euro după o livrare totală de 400.000 de tone.
În ianuarie 2015, Corpul de control al Ministerului Energiei a desfăşurat la CEO o acţiune de control având ca obiect contractul pentru livrarea de cărbune din Serbia. Ulterior, în martie, raportul Corpului de control a fost transmis la DNA — Structura centrală.