Cronco, cioara-vedetă, găsit într-o staţie de autobuz. Este în şoc post traumatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cronco a fost găsit de stăpânii săi Foto: Facebook Cronco cioara de companie

Cioara-vedetă din Târgu Jiu care şi-a luat zborul în urmă cu mai bine de o săptămână din colivia în care se afla a fost găsită în cele din urmă, dar nu se află într-o stare de sănătate bună.

Cronco a fost prezentă în cadrul unor emisiuni de la televiziuni centrale, în diferit clipuri pe site-urile de socializare şi chiar va apărea într-un film alături de marea actriţă Maia Morgenstern. 

Miti şi Simona Modoran, stăpânii lui Cronco. au împânzit tot oraşul cu afişe în care anunţau că oferă o recompensă consistentă celui care îl va găsi pe Cronco. Cei doi au căutat cioara zi de zi. Cronco a fost găsit într-o staţie de autobuz din Târgu Jiu. Acum este încă afectat de cele întâmplate şi urmează un tratament de recuperare. 

„Ne-a anunţat cineva că este o cioară acolo care seamănă cu Cronco. Ne-a trimis imagini şi am fost să-l vedem..,â. L-am recunoscut pentru că are un semn la picioruş, pentru că a avut în trecut o problemă. De asemenea, îi tăiasem unghiile, iar noi îi cunoaştem fizionomia. Era epuizat“, a povestit Simona Modoran. 

Lui Cronco i se administrează vitamine

Cronco va fi dus la o clinică specializată din Bucureşti unde va efectua o serie de investigaţii. Acesta primeşte vitamine pentru a se recupera. 

„Era lovit. Probabil că a fost bătut de alte ciori. Are o stare destul de proastă. Trebuie să mergem cu el la Bucureşti. Nu scoate niciun sunet acum şi nici nu îşi ţine echilibrul foarte bine. Îi administrăm calmante pentru durere şi vitamine. Urmează să efectueze la Bucureşti o serie de investigaţii amănunţite, pentru a nu avea şi alte probleme medicale interne“, a spus Simona. 

„Au suferit enorm după ce Cronco şi-a luat zborul

Cronco este ca un membru al familiei, iar Simona şi Miti au suferit enorm după ce şi-a luat zborul. 

„A fost o perioadă foarte dificilă pentru noi. Îl căutam în fiecare zi. El este un membru al familiei noastre şi ne-a fost extrem de greu fără el. Este ca un copil“, a mărturisit Simona.

În urmă cu o săptămână şi jumătate, Cronco a dispărut fără urmă. „Am lăsat poarta volierei deschisă şi a ieşit pe acolo. Am mai lăsat-o şi în alte dăţi şi nu arătat vreodată un semn că intenţionează să zboare. Probabil că s-a speriat de un zgomot puternic şi a fugit“, îşi aminteşte Simona.

A împlinit doi ani

Cioara Cronco este o vedetă cunoscută în toată ţara în urma mai multor apariţii la posturile naţionale de televiziune, dar şi pe reţelele sociale. 

Pasărea va apărea chiar într-un film alături de actriţa Maia Morgenstern. Cronco a fost remarcat de producătorii filmului şi a avut un rol simplu: a trebuit să stea pe o bucată de lemn şi să ciugulească bucăţele de carne. 

Cronco a împlinit în acest an doi ani de când se află la tânăra familie care l-a găsit pe o alee din Parcul Central, fiind căzut din cuibul său. Miti şi Simona au organizat, în primăvară, o petrecere aniversară pentru Cronco, la care au fost invitaţi copii, dar şi adulţi. 

Sursa Facebook Cronco cioara de companie

Vă mai recomandăm să citiţi 

Cine este controversatul deputat liberal propus pentru funcţia de ministru de Finanţe

Municipiul Târgu Jiu riscă să rămână fără apă din cauza secetei

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?