Concurs de angajare într-o instituţie de stat: „Dacă se ridica de pe scaun, picau fiţuicile ascunse sub rochie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul a fost organizat de DSVSA Gorj

Doi dintre candidaţii care au participat, miercuri, la un concurs de angajare la Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară (DSVSA) Gorj au dezvăluit presupuse nereguli din sala de examen

DSVSA Gorj a organizat concurs pentru ocuparea unor posturi de ingineri şi medici veterinari. O tânără candidată, care a terminat facultatea în urmă cu doi ani, este dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat. Ea a declarat, sub protecţia anonimatului, că o contracandidată a copiat fără să se jeneze de cei care asistau în sală şi că la final nu se putea ridica pentru că i-ar fi căzut fiţuicile pe jos.

„Este prima dată când merg la un concurs de acest fel, organizat de o insttuţie de stat, şi mă aşteptam să fie serios, pentru că ce am văzut nu mi s-a părut deloc serios. Am participat la un concurs de ocupare a unui post de inginer gradul II. Persoanele care au asistat în sală s-au prefăcut că nu văd ceea ce făcea una dintre noi. Avea copiuţele ascunse sub rochie şi a copiat. Nu am spus comisiei, dar acum îmi pare rău că nu am spus. Sunt foarte sigură că a fost un concurs aranjat. Nu mă aşteptam să câştig, dar mă aşpteptam să fie ceva serios. Din câte ştiu, persoana respectivă a şi câştigat concursul. Fata a avut şi tupeul să spună că nu se poate ridica deoarece avea fiţuicile ascunse sub rochie, la burtă, şi i-ar fi căzut pe jos în momentul în care s-ar fi ridicat. A vorbit cu o femeie care asista şi aceasta i-a adus chiar geanta ca să poată pleca. Mi s-a părut foarte ciudat, pentru că se vedea clar cee ce se întâmplă. Am terminat facultatea în urmă cu doi ani şi lucrez în domeniul privat, dar îmi doream să mă angajez la stat”, a susţinut tânăra

„Una dintre persoane se tot uita în telefon“

De asemenea, un alt candidat a precizat că o altă concurentă se ajuta de telefonul mobil: „La intrare, ni s-a cerut să închidem tot ce înseamnă dispozitiv electronic şi eventualele materiale, în afară de pixuri, au fost puse separat. Una dintre participantele la examen s-a uitat pe telefon. Ca participant, grija mea este să îmi văd de ale mele ca să fiu cât mai în regulă cu instrucţiunile primite. Am sesizat că una dintre persoane se tot uita în telefon. Mă tot uitam stţânjenit de situaţie. Nu ştiu dacă persoana respectivă a şi câltigat concursul. Eu am remarcat doar o eventuală fraudă. Nu ştiu dacă a fost aranjat totul, dar e normal să te gândeşti la acest lucru“. 

„Aveau posibilitatea să anunţe comisia de examen“ 

Robert Spânu, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj, a precizat că persoanelor nemulţumite au posibilitatea să depună contestaţii şi că aspectele negative ar fi trebuit comunicate comisiei: „Candidaţii nemulţumiţi aveau posibilitatea să anunţe comisia de examen. Acum, pot să spună orice. Au posibilitatea să depună contestaţie, pentru că sunt în termenul legal. Eu nu am fost în sală şi nu am făcut parte din echipa de concurs. Concursul nu a fost înregistrat audio-video“.

Vă recomandăm să mai citiţi:

 Campanie mobilă de vaccinare anti COVID-19 în 12 comune din judeţul Gorj

Oferta săptămânii: donezi sânge şi primeşti gratuit zece kilograme de cireşe

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG