Ciuma a produs cele mai îngrozitoare pandemii din istoria omenirii, care au dus la moartea a 137 de milioane de oameni. Oraşe întregi au dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciuma a dus la moartea a 137 milioane de oameni

Ciuma bubonică s-a manifestat cu precădere în secolele al VI-lea, al XIV-lea şi al XVII-lea. Este transmisă de bacteria denumită „pasteurella pestis“ şi se transmite prin muşcăturile puricilor de la şobolani infectaţi. Puricii găseau un mediu propice în blana şobolanilor, după care transmiteau boala la om. Se manifestă prin apariţia unor noduli limfatici inflamaţi, febră apatie şi delir.

O perioadă de 1200 de de ani, populaţia mondială a fost devastată de trei pandemii majore de de ciumă bubonică sau Moartea Neagră, cum a mai fost denumită. Numărul celor care au decedat este estimat la 137 milioane de oameni, rata mortalităţii fiind de 90%. Se manifesta foarte rapid, iar decesul survenea după numai câteva zile din cauza septicemiei sau a intoxicării sângelui. Primele simptome erau apariţia buboanelor, de unde provine şi numele bolii, în zona inghinală axilară sau a gâtului. Era transmisibilă de la o persoană la alta, respiraţia şi saliva persoanei infectate era plină de bacili astfel că se ajungea la o pandemie de la un singur caz. 

Ciuma bubonică din timpul împăratului bizantin Iustinian, care a ridicat clădiri impunătoare, este prima mare pandemie.  În anul 540, în perioada de vârf a domniei sale, imperiul său a fost lovit de ciuma bubonic, care a apărut în Egiptul Inferior, iar într-o lună negustorii şi erudiţii itineranţi aduseseră ciuma în Alexandria şi în Palestina. „În scurtă vreme, ciuma avea să ia vieţile mai multor generali şi soldaţi decât mureau în luptă. El s-a întors în Bizanţ, unde a descoperit că rata mortalităţii în oraş ajunsese la zece mii de victime pe zi. Se renunţase demult la morminte individuale; nici măcar gropile comune nu puteau fi săpate suficient de repede. Pentru a elimina toate cadavrele, Iustinian a poruncit demontarea acoperişurilor turnurilor de la forturi şi umplerea coloanelor înalte cu cadavre. După ce nu mai putea fi înfrămădit niciun cadavru, în turn se turna leşie, iar acoperişul era turnat la loc“, arată Charles Panati, în „Cartea Sfârşiturilor“.

În perioada de 50 ani în care ciuma a bântuit, multe oraşe au dispărut de hartă. Numărul total de victime s-a ridicat la 100 de milioane. Printre supravieţuitori s-au numărat împăratul Iustinian şi soţia lui. Percepţia vremii era aceea că ciuma era o măsură divină. Iustinian considera că Hristos este în totalitate divin şi că, astfel, este responsabil de ciumă. Împăratul a murit după doi ani. 

Istoricii vorbesc de faptul că această pandemie a schimbat cursul istoriei, aducând trei mari schimbări:  prăbuşirea Imperiului Roman, întărirea creştinismului şi convertirea unui număr foarte mare de persoane şi colapsul medicinei greco-romane. Rolul bisericii a crescut, pe motivul tămăduirii sufletelor şi a trupurilor.

Un port de la Marea Neagră, locul de unde a izbuncit o nouă pandemie 

Ciumei i s-a dat denumirea de Moartea Neagră pentru forma pulmonară, care care producea hemoragii de culoare închisă la nivel subcutanat şi în jurul ochilor şi se răspândea la fel ca o simplă răceală. Ca urmarea hemoragiei interne, oamenii mureau înnegriţi, de unde provine şi numele bolii. S-a manifestat timp de 15 ani şi a luat 27 de milioane de vieţi.

„A izbucnit la sfârşitul anului 1346 sub forma unei epidemii în Caffa (în prezent Thedosia), un port comercial fortificat de pe malul crimeic al Mării Negre. Încă de la început, boala s-a manifestat cu o furie şi o gravitate de necrezut. Ea a lovit Anglia în vara anului 1347 asemenea unui vârf de val, distrugând Londra. Până în primăvara anului următor ea ajunsese în Suedia, Franţa, Spania, Italia Rusia, Irlanda, Olanda şi Scandinavia, decimând populaţii oraşelormajore ale acestor ţări“,

mai scrie Charles Panati. 

Spre deosebire, de pandemia anterioară, bolnavul era foarte repede izolat, pentru că s-a constatat că boala era transmisă foarte repede. Doctorii sau preoţii care intrau în contact cu bolnavii mureau foarte repede. Ciuma a lovit cel mai puternic Anglia, unde dintr-o populaţie de patru milioane de oameni, o treime de au murit. 

Evreii au fosc scoşi ţapi ispăşitori ai răspândirii bolii, pentru că au otrăvit fântânile. Aceştia au fost aduşi în faţa instanţelor din Europa, cu toate că papa Clement al VI-ea a emis două bule prin care îi declara nevinovaţi pe evrei. 

În timp, ciuma s-a stins. Aceasta a luat vieţile unor mari gânditori şi artişti, cum ar fi Ghirlandaio, Tiziano şi Caucher. Poetul Petrarca şi-a pierdut fiica.

Ultima pandemie 

Ciuma bubonică a reapărut în ani 1665-1666, dar a avut o gravitate mai redusă. În Londra mureau săptămâna 2.000 de oameni. Pandemia s-a stins după câteva luni. 

Ciuma a reapărut chiar în anul 1907, în Statele Unite ale Americii, unde s-au înregistrat 160 de cazuri şi 77 de decese.

Lde asemenea, la începutul anilor 70 s-au înregistrat numai 47 de decese. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €