Călugărul erou de la Mănăstirea Lainici. Luat prizonier de nemţi, a murit într-un lagăr din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieromonahul Iulian Drăghicioiu, orginar din Bumbeşti Jiu, este considerat un călugăr erou. Acesta a fost unul dintre apărătorii vajnici ai Mănăstirii Lainici în timpul Primului Război Mondial şi în toamna anului 1916 a fost luat prizonier de către trupele germane. A fost deportat în Germania, unde a murit într-un lagăr, ca un adevărat martir.

Ieromonahul Iulian Drăghicioiu este unul dintre discipolii Cuviosului Irodion, supranumi „Luceafărul de la Lainici“, care a fost stareţul Mănăstirii Lainici între 1854-1900. A ţinut foarte mult la ieromonahul Iulian Drăghicioiu.

„Acesta, locuind foarte aproape de mânăstire şi auzind de numele bun al Cuviosului Irodion, venea foarte des la el şi se spovedea. După ani de zile de ucenicie în lume, se hotărăşte să intre în mânăstire, pentru a se face monah. Astfel, în 1892, intră ca frate în Lainici, având numele de botez Ioan. Peste patru ani este tuns în monahism cu numele de Iulian. În 1898, cuviosul Irodion îi cere episcopului ca Iulian să fie hirotonit, invocând şi motivul lipsei de preoţi“, relatează arhimandritul Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici într-o discuţie relatată de theologhia.wordpress.com. 

Ieromonahul Iulian, confidentul Cuviosul Irodion

Ieromonahul Iulian a fost o persoană foarte apropiată de egumenul Irodion în ultimii ani ai vieţii. Astfel, stareţul Irodion i-a dezvlăuit discipolului său multe din tainele sale. Una dintre prezicerile acestuia s-a referit la viitorul sumbru al Mănăstirii Lainici.

„Una dintre proorocirile lui a fost aceea că, la scurt timp de la mutarea întru cele veşnice, Mănăstirea Lainici se va pustii, fapt care s‑a şi întâmplat: «Fiii mei, să ştiţi că puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti ce le‑aţi dat lui Hristos». La 3 mai 1900, Cuviosul Irodion se mută la Domnul, iar în 1916 începe Primul Război Mondial. Valea Jiului a fost cuprinsă integral în acest război. Armatele germane au distrus toată mânăstirea, arhiva a fost arsă, clopotele au fost topite, iar biserica a fost transformată în grajd. Unii călugări au fost deportaţi în Germania, iar alţii au fugit pe unde au putut, ca să se salveze. Între 1916 şi 1919, mănăstirea a fost pustiită complet“, mai precizează stareţul de la Mănăstirea Lainici.

Printre călugării deportaţi în Germania se afla şi Iulian Drăghicioiu, care va muri în lagăr la fel ca un martir pentru Hristos.

Iulian Drăghicioiu l-a dezgropat pe Cuviosul Irodion 

Iulian Drăghicioiu l-a dezgropat pe Cuviosului Irodion la şapte ani de la moartea acestuia, aşa cum era tradiţia în mănăstirile de la Athos, pntru a fi înmormântat din nou printr-o ceremonie religioasă.

„Dragostea pe care i‑a purtat‑o ieromonahul Iulian Drăghicioiu Cuviosului Irodion se regăseşte şi în cererea pe care a făcut‑o stareţul Teodosie Popescu în 1907, la 7 ani de la mutarea la Domnul a Cuviosului Irodion, pentru a‑i dezgropa osemintele şi în care specifică cu insistenţă că ieromonahul Iulian este pregătit să dezgroape osemintele. Stareţul Irodion se mutase la Domnul pe data de 3 mai 1900 şi fusese înmormântat pe 5 mai. La mormântul său se făceau minuni şi aveau evlavie atât monahii, cât şi credincioşii. Exista o tradiţie monahală athonită după care, la 7 ani de la moarte, se dezgropa trupul monahului, se spăla cu vin, se făcea slujba înmormântării din nou şi se punea în osuar, acolo unde exista“, menţionează Ioachim Pârvulescu.

Iată conţinutul cererii lui Iulian Drăghicioiu  către protopopiatul Tg. Jiu:

„Împlinindu‑se şapte ani de la răposarea protosinghelului Irodion, acum ieromonahul Iulian Drăghicioiu din acest schit este pregătit să dezgroape oasele numitului răposat în ziua de cinci ale curentei luni. Sunteţi rugaţi a face intervenire cătră Prea­sfinţitul Episcop Eparhiot ca să dea voie spre a se putea aduce la îndeplinire de cele ce vă rugăm. Primiţi Preacucernice Părinte închinăciune, Superior Arhim. Teodosie Popescu“.

«Aista mi‑ai fost, Irodioane?»

Surpriza de care a avut parte Iulian Drăghicioiu a fost aceea că a găsit moaştele Cuviosului Irodion neputrezite.

„Părintele ieromonah Iulian Drăghicioiu era într‑o permanentă relaţie în duh cu stareţul său, îl pomenea permanent la rugăciunile sale personale şi din biserică. Nu putea să îl uite pentru că el îl învăţase alfabetul duhovnicesc isihast. Simţea vizibil ajutorul lui şi observa minunile ce se făceau la mormântul cuviosului cu oamenii care veneau cu credinţă şi mijloceau ajutorul lui. Deja se dusese vestea despre sfinţenia Cuviosului Irodion în împrejurimi. La 5 mai 1907, exact la 7 ani de la înmormântarea stareţului Irodion, părintele Iulian Drăghicioiu, cu multă evlavie, frică şi cutremur, dezgroapă osemintele. Dar tradiţia a consemnat că în momentul dezgropării s‑ar fi găsit moaştele Cuviosului Irodion întregi şi neputrezite. A fost informat episcopul Râmnicului, Atanasie, despre acest fapt, iar acesta ar fi exclamat: «Aista mi‑ai fost, Irodioane?», adică „Chiar aşa om sfânt mi‑ai fost, Irodioane?”. Dar, cum aminteam, conform tradiţiei monahale a fost pus înapoi în groapă, deoarece în Mânăstirea Lainici nu exista osuar sau gropniţă. De atunci povestea moaştelor Cuviosului Irodion s‑a închis intr‑un mare mister“, a mai adăugat Ioachim Pârvulescu.
Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor