Cal fotografiat în interiorul unui cămin cultural aflat în paragină. Cum s-a ajuns la această situație bizară

0
Publicat:

Un cal a fost fotografiat de un localnic în interiorul unui cămin cultural aflat în paragină din satul Păișani, din comuna Stoina, din Gorj.

Un cal a intrat în căminul cultural din satul Păișani Foto: Eugen Fota

Căminul cultural din satul Păișani se află într-o avansată stare de degradare, astfel că în interiorul acestuia poate să intre oricine, deoarece ușile sunt deschise și zidurile sunt sparte. Astfel, un cal și-a găsit adăpost în interiorul căminului cultural. 

Clădirea este foarte veche, iar pe o fațadă se află și o placă memorială pentru cei care s-au jertfit la Răscoala din anul 1907.

„Știu că a fost în proiect să fie reparat. Au venit și s-au uitat la clădire, au măsurat, dar nici până în ziua de azi nu s-a făcut nimic!“, spune Vasile Matei, un localnic.

Un alt cetățean spune că clădirea a fost lăsată intenționat deschisă de către fosta conducere a Primăriei Stoina, pentru a fi prădată, deoarece se construia o sală de evenimente.

Primar: „Nu eu l-am lăsat în paragină“

Primarul comunei Stoina, Laurențiu Anghel, a precizat că s-au făcut expertize și costurile sunt foarte ridicate, iar din bugetul localității nu se găsesc fonduri suficiente: „S-a aprobat un studiu de fezabilitate și a venit un proiectant, care a făcut expertize. Clădirea este extrem de degradată și refacerea ei ar însemna mai mult decât construcția unui cămin nou. Este o clădire veche, dar nu este monument istoric. Este în stadiul respectiv de mulți ani. Nu eu l-am lăsat în paragină. Nu s-a luat încă o decizie dacă va fi demolat sau va intra în reabilitare“.

Primarul susține că a făcut în satul Păișani investiții importante: „În acel sat am introdus rețea de canalizare și apă, iar în acest an vor începe lucrările de introducere a alimentării de gaze“.

Primarul Anghel susține că sunt în derulare alte investiții pentru dezvoltarea domeniului cultural: „Reabilităm căminul cultural din Stoina, un proiect în valoare de 27 miliarde de lei vechi, și am preluat un sediu de la Petrom, care este în proces de reabilitare și va transformat într-un centru multifuncțional, cu spațiu de relaxare pentru vârstnici“.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete