Autobuz cu călători, în flăcări pe o stradă din municipiul Târgu Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzul (cel din stânga) a fost cuprins de flăcări în mers                                   Foto: Ionuţ Voinea

Un autobuz în care se aflau patru călători a luat foc în dimineaţa zilei de vineri, 18 februarie, pe o stradă din municipiul Târgu Jiu.

Persoanele care se aflau în autobuz au ieşit la timp din mijlocul de transport.

Pompierii au intervenit pentru stingerea focului, însă nu au mai reuşit să salveze mare lucru din autobuz. 

Incendiul a avut loc pe strada Niclolae Titulescu, o arteră foarte circulată. 

„La faţa locului s-au deplasat doua autospeciale de stins incendii cu apa şi spuma, care au intervenit pentru stingerea incendiului în limitele găsite. In autobuz se aflau patru persoane, care au observat incendiul şi, până la sosirea echipajelor de pompieri, s-au autoevacuat.

Cauza probabilă a incendiului este scurtcircuit electric, iar ca pagube- autobuzul a ars in întregime“, au anunţat reprezentanţii ISU Gorj.


Vă recomandăm să mai citiţi 

Grav accident de muncă la Complexul Energetic Oltenia. Un salariat în vârstă de doar 33 de ani a murit electrocutat

Situaţie greu de crezut la un liceu din Târgu Jiu, unde doar patru elevi erau prezenţi la cursuri în toată şcoala

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort