Vlad Miriţă a dat de necaz pe Autostrada Soarelui, din cauza unei gropi în asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se aruncă miliarde de euro în construirea de noi autostrăzi sau în repararea celor existente, însă realitatea este cu totul alta. Pe drumurile de mare viteză din România rişti să mori chiar dacă nu te ciocneşti cu vreun camion. A simţit-o pe pielea lui cunoscut tenor târgoviştean Vlad Miriţă, care şi-a distrus cauciucurile pe Autostrada Soarelui.


"M-am intors de la Constanţa, pe A2, kilometrul 80, drum drept şi liber în faţă, la 120/h. Îmi iau ochii de pe carosabil 2 secunde să schimb postul de radio. Deajuns cât să iau o groapă cu stănga faţă şi să crăp cauciucul, care, dacă nu era "run-flat" făceam o explozie şi posibil, de ce nu, să mă răstorn un pic. Pe lânga că am stat să schimb roţi pe un vânt de mi-a crăpat capu' şi pe langă că trebuie să mă scotocesc de câteva milioane bune să schimb cauciucurile şi să urc maşina pe rampă să vad pe dedesubt dacă e ok, mă gândesc dacă nu cumva acum când scriu, sau peste 2 ore sau mâine, într-una din multele gropi dintre Kilometri 85 - 60 nu nimereşte vreunul cu 160 la ora şi-i sare roata cu totu', se răstoarnă şi moare un pic???!!!!", a scris interpretul pe pagina sa de Facebook.

Reţeaua de autostrăzi din România abia a depăşit pragul de 600 kilometri

Nici 2014 nu va fi anul în care şoferii vor merge pe mai mulţi kilometri de autostradă. Potrivit autorităţilor, în 2014 ar urma să fie deschişi circulaţiei doar 60 de kilometri de autostradă, aproape jumătate faţă de 2013 când au fost inauguraţi puţin peste 100 de kilometri. Astfel, anul acesta au termen de finalizare doar lucrările la lotul 3 din Orăştie-Sibiu şi cele două loturi ale autostrăzii Nădlac-Arad.

În 2013, CNADNR a dat în folosinţă 115  kilometri de autostrăzi, majoritatea în ultimele zile ale anului. O porţiune de autostradă a fost gata pentru ceremonia de inaugurare cu două zile înainte de Crăciun, dar se termină în câmp. Şi chiar şi aşa, ţinta anunţată de ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, pentru 2013, 142 de noi kilometri de autostradă, nu a fost atinsă. Aşa că reţeaua de autostrăzi din România abia a depăşit pragul de 600 kilometri.


 

Pentru finanţarea construcţiei de autostrăzi, “fondurile de la buget asigură circa 750 milioane de euro anual”, potrivit strategiei de autostrăzi România 100, prezentată de premierul Victor Ponta. Între sursele de finanţare pentru autostrăzi se numără şi

fonduri

europene de 3 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020, din Fonduri de Coeziune.

Autostrada care se termină în câmp

În prima parte a anului trecut au fost daţi în folosinţă 18 kilometri între Simeria şi Orăştie, iar loturile 1,2 şi 4 din Orăştie-Sibiu (în total 60 de kilometri) au fost deschişi circulaţiei în decembrie.

Cu două zile înainte de Crăciun, au fost inauguraţi şi 27 de kilometri din primul lot al autostrăzii Lugoj- Deva, deşi se poate circula efectiv doar pe 17 kilometri din ei, pentru că autostrada se termină în câmp. Pe 10 kilometri din autostradă nu se poate circula pentru că nu a fost construit un nod rutier. Cei 27 de kilometri trebuiau să fie gata din aprilie, termenul de deschidere fiind decalat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort