VIDEO Muncitor accidentat grav de o macara în timpul programului. Femeia care conducea utilajul a leşinat după ce a văzut ce s-a întâmplat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, angajat la o firmă din Târgovişte, a fost la un pas de moarte, după ce a fost lovit, în timpul serviciului, de o macara pe şine. Muncitorul a ajuns la Spitalul de Urgenţă cu un picior strivit şi leziuni la coloană. Şoferul de pe macara, o femeie, a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale, după ce a leşinat.

Potrivit reprezentanţilor  societăţii, muncitorul nu a fost atent în momentul în care macaraua a trecut pe lângă el. Acesta avea 32 de ani si era in timpul  programului. 

“Am solicitat ambulanţa şi, ca să nu aibă probleme, nu l-am mişcat de acolo. A fost agăţat de macara. Era în sarcina lui să lucreze pe lângă macara. De asta a fost angajat. Îşi îndeplinea sarcinile de serviciu”, ne-a spus Nicolae Mihalachioiu,  administratorul societăţii. 

“Este vorba de un politraumatism prin strivire. Avea două componente importante şi acum, traumatism de coloană vertebrală lombară şi o suspiciune de fractură închisă de femur. Pacientul a fost transportat în condiţii de siguranţă la Spitalul Judeţean de Urgneţă Târgovişte pentru investigaţii suplimentare”, a declarat dr. Claudiu Dumitrescu,  director medical al SAJ Dâmboviţa.

La faţa locului au sosit şi poliţiştii şi inspectorii ITM care vor deschide o anchetă.

Mai multe pentru tine:
România se reinventează între Washington și Paris. Cu cine vom „defila” în noua politică externă: „Doar ei ne pot apăra de ruși”
Premierul Bolojan nu-și schimbă părerea despre reducerea numărului de parlamentari: „E o formă de respect pentru electorat”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda