VIDEO Incendiu: un depozit ilegal de petarde, aproape să sară în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un depozit ilegal de petarde, aproape să sară în aer

Un depozit clandestin de pertarde a ieşit la iveală după ce imobilul în care se afla a fost cuprins de flăcări! Pompierii au sosit imediat la faţa locului cu trei autospeciale, însă, până la sosirea lor, martorii spun că au auzit sunete de petarde care buşeau, însă un cameraman amator a surprins momentul în care petardele explodau.

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Imediat, materialele pirotehnice, depozitate în mansardă, s-au aprins iar flăcările au cuprins acoperişul imobilului. 

Proprietarul imobilului a recunoscut că petardele i-au rămas de la sărbătorile de iarnă. El s-a ales, însă, 

Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru nerespectarea regimului materialelor explozive.

Pompierii au sosit la faţă lcoului cu trei autospeciale, existând tot timpul pericolul ca focul să se extindă la casele din apriopiere, dar şi la o biserică, situate la doar câţiva zeci de metri. 

Vânzarea ilegală a materialelor pirotehnice este, se pare, o afacere de familie. În luna decembrie, tatăl proprietarului s-a ales şi el cu un dosar penal, pentru că vindea petarde.   

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul