VIDEO Igienizare totală. Reţelele de socializare, pline cu imagini cu „armata albă“ de la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vederea limitării răspândirii cu noul coronavirus, Primăria Municipiului Târgovişte a demarat, miercuri, 8 aprilie 2020, o amplă acţiune de igienizare şi dezinfectare a străzilor şi trotuarelor din oraş.

Aproximativ 150 de salariaţi de la Direcţia de Salubritate şi SC Eco Sal Târgovişte spală arterele principale, dar şi străzile şi trotuarele din carteiere cu un detergent eco, ce are rol de degresare, dezinfectare şi parfumare, aprobat de autorităţile sanitare în domeniu. De asemenea, zonele dezinfectate sunt clătite cu apă imediat după efectuarea operaţiunii.

Acţiunea a demarat în Microraioanele XI şi XII şi va continua şi în restul oraşului.

„Oraşul nostru va fi igienizat, va fi curăţat şi dezinfectat. Vom ajunge în toate cartierele municipiului Târgovişte, pe toate străzile, pe toate trotuarele, însă trebuie să avem puţină răbdare. Astăzi vom igieniza microraionul 11, microraionul 12, sperăm să reuşim să facem cât mai mult, iar acţiunea va continua în fiecare zi, stradă cu stradă, cartier cu cartier. Doamne ajută! Rămânem în casă” a transmis primarul Cristian Stan.

Primăria Târgovişte a finalizat, în urmă cu câteva zile, o altă operaţiune amplă de combatere a COVID-19. Este vorba de dezinfecţia celor aproximativ 1.500 de scări de bloc prin pulberizare. De asemenea, în fiecare scară a fost montat câte un dispozitiv cu gel dezinfectant pentru igienizarea populaţiei.

Dezinfectarea a fost efectuată prin Direcţia de Salubritate a Municipiului Târgovişte, operator autorizat pentru acest gen de activităţi.

Ca măsură complementară, luând în considerare prevederile Ordonanţelor Militare Nr. 2/21.03.2020, respectiv Nr 3/24.03.2020, Primăria Municipiului Târgovişte, prin Direcţia de Asistenţă Socială, vine în sprijinul persoanelor vârstnice, de peste 65 ani, fără susţinători sau altă formă de ajutor, în vederea minimalizării expunerii lor în afară locuinţelor.

Dacă va aflaţi în situaţia de mai sus sau cunoaşteţi o persoană care se încadrează în categoria prezentată, vă rugăm să vă adresaţi Direcţiei de Asistenţă Socială Târgovişte.

Solicitările vor fi efectuate telefonic, la numerele:

- 0372.764.198 ( zilnic între orele 08:00 – 16:00);

- 0742.087.920 (non-stop).

„Alte acţiuni pentru limitarea răspândirii covid-19 pe care le execută Primăria Târgovişte în această perioadă:

- Dezinfectare generală a mijloacelor de transport în comun (de cel puţin 2 ori/săptămână). De asemenea, la finalizarea traseului se va desfăşura un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere, a uşilor, scaunelor şi a altor elemente de sprijin din autobuze şi microbuze;

- Dezinfectare unităţi de învăţământ: acţiune în derulare, cu precizarea că la redeschiderea cursurilor medicul şcolar va realiza un triaj epidemiologic;

- Dezinfectare generală a spaţiilor Primăriei, cu accent pe cele deschise publicului, la care se adaugă măsuri de dezinfectare curentă, cu caracter permanent;

- Distribuirea de măşti şi mănuşi către personalul Primăriei care lucrează cu publicul;

- Contactarea persoanelor izolate la domiciliu, în vederea acordării măsurilor de sprijin, astfel încât să se evite orice situaţie în care persoanele respective să iasă din izolare;

La toate acestea se adugă măsura diminuării programului de transport în comun cu aproximativ 40%.

NOTĂ: Programul detaliat de transport poate fi consultat şi în staţiile de traseu, precum şi în cadrul aplicaţiei Târgovişte City App. De precizat că toate spaţiile administraţiei publice locale târgoviştene destinate lucrului cu publicul sunt dotate cu dozatoare cu substanţe dezinfectante pe bază de senzor.

Numerele de telefon puse la dispoziţie de către Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa în această perioadă de pandemie sunt:

-0786 930.676

-0785 213.252

-0785 213.253

-0785 213.254”, se arată într-un comunicat al Primăriei Târgovişte.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend