VIDEO Frigul i-a gonit pe "locatarii" de la Padina. Cum arată zona după plecarea turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile din Dâmboviţa nu pot interveni în Platoul Padina pentru o ecologizare exemplară, dar şi pentru impunerea unor reguli, în condiţiile în care toate terenurile de acolo sunt private

Răcoarea din ultimele zile i-a gonit pe "locatarii" de la Padina, care s-au mutat de săptămâni întregi cu cortul sau cu rulota, numai că în urma lor au rămas gunoaiele.

Cum terenul este privat, urmează ca proprietarii să adune gunoaiele pe care turiştii au spus în repetate rânduri că nu au unde să le arunce. 

Autorităţile din Dâmboviţa nu pot interveni în Platoul Padina pentru o ecologizare exemplară, dar şi pentru impunerea unor reguli, în condiţiile în care toate terenurile de acolo sunt private.

"În afara drumurilor, nu există terenuri publice (mai puţin terenul CJD Salvamont, sediu Jandarmerie, sediu Poliţie). Toate terenurile sunt private! De ce proprietarii nu respectă legea care te obligă să ai grijă de terenul tău, nu am un răspuns. De ce autorităţile permit amplasarea corturilor într-o zonă de interdicţie, iar nu ştiu. Ştiu că deja Padina a devenit o "zonă liberă de autoritate". Concret: oricine poate să vină şi să se intaleze într-un cort, oriunde. Gratis! Apoi, poate să rupă 1-2 brazi şi să facă focul pentru grătar. Gratis! Mai apoi, bagă sticlele de bere, etc în Ialomiţa la răcit. Porneşte un playlist cu manele. Volumul la maximum!!! Gratis! Bea, mănâncă, spală vasele în Ialomiţa, aruncă resturile tot acolo. Nu toate resturile. Rămân destule de aruncat prin pădure. Normal că după o zi, mai ai nevoie şi de toalete. Rezolvat în pădure. Gratis. Ce vă spun se întâmplă deja an de an, în fiecare vară. Sunt din ce în ce mai mulţi. Dezastrul a pornit. Cine-l opreşte?", se întreabă preşedintele Asociaţiei Turistice Peştera - Padina, Valentin Calcan, fost senator PSD de Dâmboviţa.  

Pentru a rezolva problema odată pentru totdeauna, Primăria Moroieni, de care aparţine toată zona muntoasă a judeţului Dâmboviţa, are de gând să îşi înfiinţeze o societate de salubrizare.

“Noi vrem să facem societate de salubrizare pe raza comunei Moroieni, societate care să fie administrată de Primărie. Noi facem ecologizare acolo în munte cu oamenii de la legea 416, care primesc ajutor social. Mâine (n.r. vineri) vor urca în jur de 40 de persoane acolo şi vor face curăţenie. Şi noi vrem ca începând cu anul viitor să percepem o taxă pentru ecologizare, un leu sau doi lei”, primarul comunei Moroieni. 

CITEŞTE ŞI:

Semnalul de alarmă tras de hotelierii din Bucegi: „De ce autorităţile permit amplasarea corturilor într-o zonă de interdicţie, nu ştiu“

Tarif de vizitare pentru fiecare maşină care urcă în Bucegi. Printre altele, banii ar trebui folosiţi şi pentru ecologizare

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”