VIDEO Două familii de romi din Bălteni şi-au declarat război cu coase şi furci. Au blocat până şi DN 71

0
Publicat:
Ultima actualizare:
12 persoane au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale şi tot atâtea au fost aduse la audieri FOTO Ionuţ Dima

Două familii de romi din localitatea Bălteni sunt la cuţite, după ce unul dintre ei a fost condamnat din cauza unui scandal mai vechi. S-au bătut cu coase, furci şi bolovani, iar 12 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi tot atâtea au fost aduse la audieri la sediul poliţiei din oraşul Răcari. Totul a pornit de la o fată care ar fi fugit de acasă cu un băiat din cealaltă familie.

Circul a continuat în faţa poliţiei şi doar intervenţia mascaţilor i-a mai potolit pe ţigani. Unul dintre cei aduşi la audieri a avut nevoie de ajutorul medicilor după ce a acuzat că îi este rău, prilej pentru nevestele romilor să se dea în spectacol chiar în faţa maşinilor care circulau pe Drumul Naţional 71. 

"Au venit pe noi să ne omoare. A fost scandal mare", spune unul dintre răniţi.

Disputa a pornit după ce unul dintre membrii uneia dintre familii a fost condamant în urma unui scandal mai vechi. Se acuză reciproc de pornirea scandalului. Se pare că totul ar fi pornit de la o fată care ar fi fugit de acasă cu un băiat din cealaltă familie.

   

"Ce să se întâmple? Unul a dat, altul a luat", a spus unul dintre bătrânii satului.

12 persoane au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale şi tot atâtea au fost aduse la audieri. De frica izbucnirii unui nou scandal, răniţii au fost trataţi chiar în sediul Poliţiei din Răcari.

"M-au lovit cu sabia cei dintr-o altă familie. Pentur o fată a pornit scandalul", a spus unul dintre cei implicaţi.

Ţigăncile s-au dat în specacol chiar pe Drumul Naţional 71, când unul dintre ţiganii aduşi la audieri a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital. 

Urmează că după audieri procurorul să dispună dacă cele 12 persoane vor fi reţinute pentru 24 de ore. Cu toţii sunt cercetaţi pentru ultraj şi loviri şi alte violenţe.

Mai multe pentru tine:
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie