VIDEO Calea luminii. Aranjament inedit şi peste 3.500 de lumânări aprinse în Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Daniel Dumbravă

Calea Luminii de la Târgovişte a ajuns la cea de-a 18-a ediţia. Artistul plastic Mihai Şerbănescu şi autorităţile locale au aliniat pe traseul din faţa Catedralei Mitropolitane, pe Bulevardul Carol I şi până la gara municipiului, pe o distanţă de un kilometru, mii de lumânări.

"De 18 ani, în Săptămâna Patimilor, târgoviştenii au ocazia să transmită întregii lumi un gest de lumină. Aşa îl numesc eu. Avem nevoie de lumină de când ne naştem şi până când trecem dincolo de stele. Au fost aranjate peste 3.500 de lumânări. Când am făcut prima ediţie nu am vrut decât o dată să se întâmple, dar mi-a plăcut atât de mult şi s-a lipit atât de bine de acest loc evenimentul, încât l-am făcut an de an şi am ajuns la cea de-a 18-a întâmplare", a declarat pictorul Mihai Şerbănescu.

Organizatorii s-au gândit să schimbe puţin aranamentul, în sensul că au renunţat la înşiruirea clasică a lumânărilor şi au format cifra "18", dar şi o inimioară.

"cine crede în mine şi-mi urmează mie nu va umbla întru întuneric"

Calea Luminii a debutat cu Denia celor 12 Evanghelii, la ora 17.30, săvârşită de IPS Părinte Mitropolit Nifon, împreună cu sobor de preoţi şi diaconi. La 20.30, Înaltpreasfinţia Sa a ieşit pe treptele Catedralei Mitropolitane şi a aprins prima lumânare. De asemenea, ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, a adresat câteva cuvinte celor prezenţi din faţa Catedralei Mitropolitane.

''Joi seara este Joia celor 12 evanghelii şi aici ne-am reunit pentru că este o ceremonie specifică cetăţii noastre de scaun, Târgovişte, cu Calea Luminii. Adică trebuie să înţelegem semnificaţia acestui lucru, pentru că lumina este valoarea aceea pe care a numit-o Mântuitorul Hristos foarte clar: învăţătura despre om, despre lume, despre existenţă şi despre nemurire. Mântuitorul a spus: 'eu sunt lumina lumii, cine crede în mine şi-mi urmează mie nu va umbla întru întuneric şi va avea lumina vieţii'. Iată care este semnificaţia acestor lumini, care în mod ingenios şi frumos sunt aprinse pentru acea lumină care porneşte de la altarul Catedralei strămoşeşti de la Târgovişte să pătrundă în sufletele şi inimile noastre ale tuturor'', a spus arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon.

„Calea Luminii“ este un eveniment unic în România şi are loc în Joia Mare din Săptămâna Patimilor.

Atmosfera celor 2018 lumânări de pe ,,Calea Luminii", aşezate pe bătrânul şi celebrul bulevard al Castanilor, actualmente Carol I, va fi completată, ca în fiecare an, de un fundal muzical de excepţie - Doina - intrepretata de regretatul interpret de muzică folk Lorin Stănescu. 

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană