VIDEO Bărbat reţinut după ce l-ar fi sechestrat pe partenerul de furturi care l-a denunţat la Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbat reţinut după ce l-ar fi sechestrat pe partenerul de furturi care l-a denunţat la Poliţie

Un bărbat din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut, miercuri, pentru infracţiunea de lipsire de libertate, el fiind acuzat că l-a sechestrat, timp de mai multe zile, în locuinţa sa, pe un alt bărbat cu care în trecut a comis mai multe furturi din locuinţe şi care a dat la Poliţie declaraţii prin care recunoaşte furturile şi spune că acestea au fost comise împreună cu dâmboviţeanul.

Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Târgovişte şi Secţia nr. 2 Poliţie Rurală Băleni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte au documentat activitatea infracţională a unui bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

"Din cercetări a reieşit că în ziua de 20 mai, bănuitul ar fi chemat la domiciliul său din Racoviţa un bărbat de 31 de ani, pe care l-ar fi constrâns să nu părăsească imobilul. În urma unei percheziţiei desfăşurate ieri, poliţiştii au identificat partea vătămată în locuinţa bănuitului. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Mascaţii au descins marţi în satul Racoviţa din comuna Bucşani. Oamenii legii au primit un apel disperat din partea unui bărbat care a spus că fratele său este sechestrat, se pare, într-o locuinţă şi bătut fără milă de mai multe zile. La mijloc ar fi vorba de mai multe furturi la care autorii şi victima au participat şi pe care agresorii ar fi vrut să le pună în cârca celui sechestrat.

Bărbatul sechestrat are 31 de ani şi a participat, se pare, la mai multe furturi alături de doi fraţi din Racoviţa. Nu a putut cere ajutor, însă fratele său, plecat la muncă în alt judeţ, a sunat la Poliţie şi a povestit totul.

Surse din rândul anchetatorilor spun că cei doi l-au ademenit în casa lor pe bărbat şi i-au aplicat o lecţie dură. Victima are răni serioase la cap şi este lovit pe tot corpul cu obiecte contondente, spun legiştii. Medicii cred că victima va avea nevoie de cel puţin două săptămâni de îngrijiri medicale.

“M-au luat de pe stradă. M-au sechestrat. Am fost bătut cu parul. M-au bătut pentru că am spus la Poliţie că m-au influenţat ei să iau asupra mea o faptă de furt. Mi-au spus că până se rezolvă cazul să rămân la ei, cu forţa. Mi-au dat să mănânc, să beau, ţigări”, a declarat Duţă Florentin Petre, 31 de ani.

De cealaltă parte, unul dintre fraţii acuzaţi de sechestrare spune că este nevinovat şi că victima ar fi stat de bună voie la ei în casă. Însă, cel de-al doilea este de negăsit. A fugit când a auzit sirele de Poliţie.

“Aseară a fost acasă la tatăl său, cum să fie sechestrat? Toată iarna a stat la mine”. În sat nimeni nu vrea să spună ce s-a întâmplat exact.

“Nu l-a ţinut nimeni cu forţa şi nu a fost nici bătut. Noi l-am ţinut la noi în casă de milă pentru că nu avea nici ce să mănânce. E un mare alcoolist şi ne-a fost milă de el”, ne-a declarat soţia unuia dintre autori.

Speriat de ce ar putea păţi dacă şi-ar susţine declaraţia, victima ne-a mărturisit că se gândeşte la retragerea plângerii penale.

“Îmi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Aş vrea să îmi retrag reclamaţia. Mă tem pentru familia mea, nu pentru mine. Mi-au spus să iau asupra mea nişte fapte comise şi de mine inclusiv. E vorba de furturi. Îmi pare rău acum şi pentru mine şi pentru ei”, a mai spus victima.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, autorii riscă până la 10 ani de închisoare pentru sechestrare de persoane. 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei