Ultimele detalii despre noul stadion de fotbal de la Târgovişte, care va putea susţine şi meciuri de rugby. Ce valoare are proiectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa anunţă că proiectul noului stadion de la Târgovişte se află în studiu de prefezabilitate şi a primit avizul favorabil din partea Companiei Naţionale de Investiţii SA (CNI).

De asemenea, poriectul a fost analizat şi în şedinţa pregătitoare a CTE din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene din data de 25.08.2017.

"În perioada următoare, investiţia urmează a fi actualizată şi într-o şedinţă interministerială, cu participarea Ministerului Finanţelor Publice, sub coordonarea CNI SA, iar după avizarea interministerială, CNI va iniţia procedurile de achiziţie a realizării studiului de fezabilitate", se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

Valoarea estimată a obiectivului de investiţii este de 133.693.874 lei (29,3 milioane Euro). El are o capacitate de 15.000 locuri şi este dotat cu stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând şi posibilitatea organizării de jocuri de rugby. 

Guvernul României s-a angajat că va construi sau reabilita nu mai puţin de 400 de facilităţi pentru fotbal până în 2020, atunci când România va găzdui meciuri din cadrul turneului final al Euro. Printre acestea se numără şi stadionul de la Târgovişte. Noua construcţie va fi amplasată în zona gării din Târgovişte, lângă unitatea militară în care au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu.
 

Pe acest stadion va evolua echipa Chindia Târgovişte, ce se află momentan în liga a doua. În acest moment, în ţara noastră se află deja în plină construcţie stadioane moderne la Craiova, Târgu Jiu şi Arad.

Terenul şi clădirile fostei unităţi militare de la gara Târgovişte sunt acum în administrarea CJ Dâmboviţa, care a întocmit un plan urbanistic al zonei în care se regăseşte stadionul, un parc, precum şi alte construcţii.

Actualul stadion din Târgovişte, aflat în centrul municipiului, în apropierea Complexului Muzeal Curtea Domnească, este într-un stadiu avansat de degradare, tribuna a doua este închisă, fiind considerată nesigură pentru spectatori.

Autorităţile locale spun că actualul stadion va fi dezafectat, urmând a se crea o parcare pentru turiştii care vin la Curtea Domnească Târgovişte.

PE ACEEEAŞI TEMĂ:

FOTO Cum arată complexul sportiv pe care Consiliul Judeţean vrea să îl realizeze pe locul fostei unităţi militare. Stadionul ar urma să fie omologat UEFA

Fostele cazărmi de la UM 014, unde a fost împuşcat Ceauşescu, vor fi dărâmate. Ce vor autorităţile să construiască acolo şi cine sunt beneficiarii

Consiliul Judeţean Dâmboviţa vrea să construiască un stadion de 10.000 de locuri, la Târgovişte


Stadion nou pentru Târgovişte? Terenul a fost deja cumpărat

Corneliu Ştefan, despre Complexul Sportiv Târgovişte: prezintă numeroase avantaje economice şi sociale

FOTO „Drumul” soţilor Ceauşescu de la primele demnităţi în stat la zidul execuţiei. Unitatea militară în care şi-au găsit sfârşitul, inaugurată ca muzeu

Dacă vreţi să aveţi ghid la Muzeul Comunismului, din Târgovişte, trebuie să vă faceţi programare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro