Turcii vor să facă blindate ușoare la Automecanica Moreni. Câte blindate ar urma să fie construite, în primă fază

0
Publicat:

Automecanica Moreni, din județul Dâmbovița, ajunge, din nou, în atenția opiniei publice când vorbim de producția de transportoare blindate. Uzina ar putea produce un transportor blindat 4x4.

Automecanica Moreni. FOTO C.S

Mai multe companii au realizat audituri şi sunt interesate în dezvoltarea acestei capabilităţi aici.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat vineri, 29 octombrie, la Moreni, când Uzina Automecanica a împlinit 54 de ani de activitate, că mai multe companii din domeniul apărării sunt interesate să producă, în colaborare cu Automecanica, transportoare blindate.

Automecanica Moreni ar putea produce un transportor blindat 4x4, mai multe companii au realizat audituri şi sunt interesate în dezvoltarea acestei capabilităţi aici. La acest moment, la Automecanica Moreni nu se produce niciun tip de transportor, se face doar mentenanţă.

„Mă aştept ca în urma diverselor acţiuni de audit organizate de mai multe companii interesate în dezvoltarea acestei capabilităţi aici, cei de la managementul Automecanica să acţioneze pentru a putea respecta aceste standarde şi, ulterior, să începem producţia cât mai repede. Ăsta este un exemplu, sunt mai multe companii care îşi doresc o colaborare, iar Ministerul Economiei, ca acţionar al Automecanica Moreni, va asigura tot sprijinul financiar şi operaţional pentru ca acest lucru să se întâmple”, a afirmat la Moreni ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Blindatele americanilor de la Oshkosh. FOTO: Oshkosh Defense

Un prim pas a fost semnarea unui memorandum de înţelegere cu compania turcească Nurol Makina ve Sanayi A.S. document care are în vedere dezvoltarea de produse militare şi sisteme de armament moderne, conform standardelor NATO. De asemenea, la Moreni s-a semnat un acord de colaborare cu trei universităţi din ţară, dar şi cu Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare.

Blindatul Sherpa Light 4x4 al Arquus. FOTO traficmedia.ro

Discutăm acum de transportoarele 4x4, practic, Automecanica Moreni ar putea să fie cel care produce şi cel care asigură mentenanţa pentru astfel de transportoare. Memorandumul urmăreşte dezvoltarea de produse militare şi sisteme de armament moderne, conform standardelor NATO. Răspundem astfel cerinţelor actuale din piaţa internă şi externă”, a mai spus ministrul.

Spătaru a scris, pe rețelele sociale, că Ministerul Economiei va finaliza, pânâ la sfârşitul anului, strategia industriei de apărare.

Sindicaliștii bat monedă, pentru moment, pe întinerirea personalului și salută semnarea înțelegerilor cu universități tehnice pentru a-i putea coopta pe studenți.

„Trebuie să ajungem la momentul final al licitației când vom vorbi de primele 1.000 de transportoare blindate care vor fi produse la Moreni. Urmează să se facă o licitație, dar ea se va organiza de către MApN în momentul când Parlamentul aprobă sumele de bani necesare pentru achiziție. Este clar că România va achiționa blindate urșoare, dar numărul se va stabili ulterior. Sunt firme care se bat la licitații să colaboreze cu noi, dar asta nu înseamnă că se și întâmplă”, spune Constantin Bucuroiu, lider de sindicat la Automecanica.

Uzina din Moreni caută, în acest moment, parteneri solizi care sunt cunoscuți pentru producția de blindate pe 4, 6 și 8 roți.

La Moreni mai sunt angajați 300 de muncitori, iar media de vârstă este 56 de ani, considerată mult prea mare, având în vedere că mulți specialiști se vor pensiona în viitorul apropiat.

Numărul salariaților din Apărare a scăzut dramatic

În Polonia, de exemplu, numărul muncitorilor din industria de apărare a crescut de la 21.000, la 82.000.

În România au fost, la un moment dat, 220.000 de muncitori în industria de apărare. Acum abia dacă mai adunăm 11.000.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil