Târgovişte va avea patru staţii electrice de reîncarcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipiul Târgovişte va avea patru staţii electrice de reîncarcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in. Anunţul a fost făcut de primarul Cristian Stan.

Edilul a anunţat că a semnat contractul de achiziţie publică de produse privind furnizarea, montarea, instalarea şi punerea în funcţiune a celor patru  staţii de reîncarcare cu putere înaltă în curent continuu 50 kw, aferente obiectivului: „Dezvoltarea infrastructurii de alimentare a autovehiculelor cu energie electrica prin achizitia a 4 statii de reincarcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”!

Târgovişte este singurul municipiu care a reuşit să obţină finanţare nerambursabilă pentru o asemenea investiţie. 

În cadrul proiectului, care are o valoare de 630.000 lei, se vor construi la Târgovişte staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în patru puncte ale municipiului. 

Cele 4 staţii de reîncarcare pentru vehicule electrice vor fi montate în următoarele locaţii: strada Ialomiţei (în vecinătatea Complexului Turistic de Nataţie), parcarea de lângă Piaţa Bărăţiei, strada Justiţiei (lângă Casa Armatei şi stadion), parcarea de lângă BRD (vis-a-vis de Biblioteca Judeţeană), cu precizarea că infrastructura de alimentare cu energie electrica este deja executată.

Staţiile au o capacitate de minim 2 încărcări/oră/staţie de încărcare şi vor fi livrate şi montate în cel mult 60 de zile", a explicat edilul.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”