Târgovişte, locul II în topul celor mai eficiente oraşe din România în privinţa absorţiei fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilul a subliniat că Târgovişte este singurul oraş din Regiunea Sud Muntenia care a intrat în acest top

Municipiul Târgovişte a fost inclus în topul celor mai eficiente 10 administraţii locale din România. De menţionat că, cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene a fost înregistrată în anul 2015, atunci când Municipiul Târgovişte a atras mai mult de jumătate din totalul fondurilor europene ajunse în Târgovişte, calculate de la momentul dobândirii de către România a statutului de ţară membră UE.

"Dincolo de această poziţie onorantă, cred că cel mai important aspect constă în faptul că ne situăm pe locul 2 pe ţară la absorbţia de fonduri europene, cu un cuantum de 748 Euro/locuitor, ceea ce ne plasează cu mult în faţă unor municipii cu bugete şi posibilităţi mult mai mari (Cluj, Craiova, Sibiu, Timişoara, Iaşi, Braşov, etc), fiind depăşiţi numai de Albă-Iulia la acest capitol. Este evident că mai sunt multe lucruri de făcut, dar cred că suntem pe drumul cel bun.", a precizat primarul Cristian Stan.

Studiul a fost realizat de UrbanizeHub care a lansat, luni, “Topul celor mai performanţe oraşe şi administraţii locale din România”. 

UrbanizeHub este un agregator de idei, opinii, proiecte şi ştiri despre oraşe inteligente şi dezvoltarea urbană sustenabilă, înfiinţat de către mai mulţi experţi din întreaga lume. În România, Urbanize Hub este coordonat de către bănăţeanul Graţian Mihăilescu.

Referitor la Municipiul Târgovişte: "Cheltuielile de capital pentru 2007-2016 au fost de 94 milioane euro, iar absorbţia de fonduri europene în aceeaşi perioadă a fost de €59,5 milioane şi €748 pe cap de locuitor, ceea ce duce oraşul Târgovişte printre fruntaşele oraşelor din România.

Târgovişte nu are avantajul unui buget generos, dar oraşul are o administraţie care în ultimii ani a desfăşurat proiecte pe bandă rulantă şi a înregistrat una din cele mai bune absorbţii de fonduri europene pe cap de locuitor.

”Perioada de referinţă este 2007-2015, iar în acest clasament Târgovişte se situează pe locul 10. Cred că este o performanţă bună (…), criteriile avute în vedere sunt obiective şi au în vedere cheltuielile de capital, absorbţia totală de fonduri europene şi apoi raportarea pe cap de locuitor. Se menţionează că Târgovişte nu are un buget foarte generos, dar că au fost implementate multe proiecte”, a spus primarul Târgoviştei, Cristian Stan.

Primăria a desfăşurat de asemenea o serie de programe integrate în cartierele comuniste şi şi-au pus mai toată trama stradală la punct".

La această analiză au lucrat mai mulţi experţi ai organizaţiei UrbanizeHub, care au evaluat performanţele edililor ţinând cont de mai mulţi indicatori: valoarea absolută a cheltuielilor de capital şi valoarea absolută a absorbţiei de fonduri europene, pe perioada 2007- 2016; cheltuielile de capital pe cap de locuitor şi absorbţia de fonduri europene pe cap de locuitor, pe perioada 2007-2016; modul în care localitatea s-a transformat fizic în ultimii ani.

Din punct de vedere al atragerii de bani europeni, în perioada analizată, respectiv 2007-2015, Târgovişte este pe locul 2 pe ţară.

”Municipiul Târgovişte are un buget mic de investiţii, 94 de milioane de euro, comparativ cu Sectorul 3 din Bucureşti de 338 de milioane de euro sau Oradea 240 de milioane de euro. Iată că nebeneficiind de un buget foarte mare am reuşit o performanţă destul de importantă. La clasamentul pe fonduri europene atrase pe cap de locuitor, Târgovişte este pe locul 2, cu 748 de euro pe cap de locuitor. Cred că merită să subliniem acest lucru, este dincolo de folclorul care apare în legătură cu unele oraşe. Vreau să dărâmăm anumite mituri, Sibiu e cu 106 euro pe cap de locuitor, faţă de 748 Târgovişte, Braşov 286 de euro pe cap de locuitor, Timişoara 359, cluj 375, deci la jumătate. Alba Iulia este performer, cu 815 euro pe cap de locuitor”, a mai spus Stan.

Acesta a subliniat că Târgovişte este singurul oraş din Regiunea Sud Muntenia care a intrat în acest top.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €