Tabără de astronomie pentru tineri. Participanţii vor învăţa, printre altele, cum să fotografieze astrele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) organizează la Runcu, în judeţul Dâmboviţa, o tabără tematică de astronomie pentru tineret. Evenimentul are loc în perioada 28 iulie – 3 august.

Specialiştii de la SARM au pregătit ateliere de lucru, prezentări, seminarii, sesiuni şi aplicaţii practice. Din tematică nu lipsesc paliere precum astronomia -  educaţie, ştiinţă, cunoaştere,  rolul astronomiei în educaţie, tehnică şi ştiinţă, sistemul Solar, studiul Soarelui, planetelor şi sateliţilor, luna, asteroiziii şi cometele etc. 

„Vom aborda teme precum galaxia noastră Calea Lactee -  stele, nebuloase, roiuri de stele, astronomia practică, cunoaşterea bolţii cerului, rolul instrumentelor astronomice în studiul cerului, proiecte astronomice de observare şi cercetare accesibile tinerilor. La activităţi participă tineri din judeţul Dâmboviţa şi din ţară. Cursurile şi atelierele de lucru se desfăşoară cu participarea lectorilor de la Institutul Astronomic al Academiei Române”, spune Valentin Grigore, preşedintele SARM. 

Proiectul de tineret este finanţat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, iar partener al proiectului este Asociaţia Ucenicul Astronom. 

Evenimentul este inclus în cadrul manifestării Perseide 2022 – Tabăra Naţională de Astronomie, aflată la cea de-a 30-a ediţie.

Activităţi practice:

- observarea bolţii cerului

- orientarea în teren ziua şi noaptea

- observaţii astronomice prin instrumente, observarea trecerii Staţiei Spaţiale Internaţionale şi a sateliţilor artificiali 

- astrofotografia şi rolul acesteia în educaţie şi studiul cosmosului

- fotografia şi impactul acesteia în viaţa de zi cu zi

- rolul fotografiei în plan social, educaţional, cultural, ştiinţific

- iniţiere în astrofotografie

- astrofotografia de peisaj noctun

- astrofotografia obiectelor cosmice ale cerului profund (deep-sky)

- folosirea aparatelor de fotografiat pentru amatori şi a camerelor foto de pe telefon.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Expediţia SARM către „Marea Eclipsă Americană“, probabil cea mai vizionată eclipsă din istorie

Apariţie foarte rară pe cer, la Târgovişte. „Am avut parte de un fenomen fantastic“

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."