Suspect prin metoda "premiul", reţinut de poliţişti. Te anunţa că ai câştigat un concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul, în vârstă de 36 de ani, va fi condus la sediul Poliţiei municipiului Moreni pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun

Un bărbat, de 36 de ani, este suspectat că a contact telefonic mai multe persoane pe care le anunţa că au câştigat un premiu, iar pentru a intra în posesia lui trebuie să plătească, sub formă de comision, diferite sume de bani. Complice era un tânăr de 22 de ani, suspectat că mergea la locuinţele victimelor pentru a ridica banii.


Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Moreni, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi, de 22, respectiv 36 de ani, suspectaţi de înşelăciune prin metoda „premiul”.

Cei doi sunt suspectaţi că, în luna august a.c., ar fi contactat telefonic mai multe persoane (pe telefonul fix) cărora le aduceau la cunoştinţă că au câştigat un premiu, în valoare de 50.000 de lei, iar pentru a intra în posesia lui trebuie să achite un comision unui reprezentant care urma să se deplaseze la domiciliile lor.

Ulterior achitării comisionului, părţile vătămate primeau de la acel reprezentant o chitanţă cu  sigla şi ştampila unităţii de telefonie.

Marţi, 10 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Moreni, au  efectuat o percheziţie pe raza comunei Prejmer, judeţul Braşov, la domiciliul suspectului în vârstă de 36 de ani.

Cu ocazia percheziţiei, poliţiştii au identificat 10 telefoane mobile şi mai multe SIM-uri, acestea fiind ridicate în vederea confiscării.

Suspectul, în vârstă de 36 de ani, va fi condus la sediul Poliţiei municipiului Moreni pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Pentru a nu deveni vicime ale infracţiunilor de înşelăciune, poliţia dâmboviţeană vă recomandă: 

* Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător! Este posibil ca acestea să vă urmarească, să încerce să se împrieteneasca cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

* Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu şi vă creează convingerea că au calitatea invocată! Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini!

* Nu daţi curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscaţi să vă creaţi un prejudiciu bănesc!

* Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!

* Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, cărţi DE credit/debit prin e-mail/fax!

* Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon, dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi! 

* Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud