Șofer de microbuz școlar prins băut la volan, la scurt timp după i-a dus pe elevi la unitatea de învățământ VIDEO

0
Publicat:

Un șofer în vârstă de 55 de ani, din Dâmbovița, a dat dovadă de inconștiență. Bărbatul, care este șofer pe microbuzul școlar din Moreni, a fost prins băut.

Șoferul de microbuz școlar avea o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. FOTO IPJ DB

Polițiștii de la rutieră au organizat, vineri, o acțiune pe raza județului Dâmbovița, pentru verificarea legalității transportului școlar.

Activitatea a debutat începând cu ora 7:00, până la ora 9:00, perioadă în care copiii sunt transportați către unitățile de învățământ, dar va continua și în intervalul orar 11:00-13:00, perioadă în care elevii sunt preluați după finalizarea orelor de curs.

În cadrul controalelor, polițiștii verifică documentele şi avizele necesare efectuării transportului de elevi, deţinerea permisului de conducere valabil pentru tipul de vehicul, valabilitatea inspecţiei tehnice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă.

De asemenea, polițiștii se asigură că se respectă și destinația pentru care au fost repartizate aceste autovehicule, precum și legalitatea desfășurării acestui tip de transport cu autovehicule destinate transportului de persoane efectuat de diverși operatori de transport.

Pe lângă verificarea documentelor, conducătorii de autovehicule sunt testați cu aparatul etilotest.

În această dimineață, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au oprit pentru control, pe DJ 710 A, în localitatea Valea Lungă, un autovehicul destinat transportului de elevi. După verificarea legalității documentelor, conducătorul auto, un bărbat de 55 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.900 de lei, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 90 de zile”, arată IPJ Dâmbovița.

Acesta este al doilea caz, în decurs de câteva zile, în care un șofer de microbuz este prins băut la volan.

De data aceasta, un șofer de microbuz pentru transport călători s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.

„Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești, în timp ce desfășurau o acțiune de verificare a legalității transportului de persoane, au oprit în trafic un microbuz pe care îl conducea un bărbat de 54 de ani, din Găești. Autovehiculul executa curse de călători pe ruta Găești-Crângurile. După verificarea documentelor, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă, conform prevederilor O.U.G. 195/2002, iar, ca măsura complementară, s-a dispus reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile. Pentru fapta comisă, individul ar merita să nu se mai urce niciodată la volan”, arată oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare