Șofer din Belarus, prins în Dâmbovița cu o alcoolemie de 1,40 mg/l în aerul expirat

0
Publicat:

Un cetăţean din Belarus a fost prins de poliţişti pe raza comunei dâmboviţene Ulieşti conducând cu o alcoolemie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează IPJ Dâmboviţa.

Șoferul avea o alcoolemie de 1,40 mg/l. FOTO IPJ Dâmbovița
Șoferul avea o alcoolemie de 1,40 mg/l. FOTO IPJ Dâmbovița

Poliţiştii din cadrul Secţiei 10 de Poliţie Rurală Petreşti au oprit, pentru control, pe raza comunei Ulieşti, un autoturism condus de un bărbat, cetăţean al statului Belarus. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost suspus testării cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Șofer băut și în Târgoviște

Un șofer băut a distrus un gard. Accidentul a avut loc, luni, 9 ianuarie.

Un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgoviște, ar fi pierdut controlul acestuia, ar fi părăsit partea carosabilă și s-ar fi izbit de zidul unei societăți comerciale. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat”, arată IPJ Dâmbovița.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Alcoolemie uriașă pentru un șofer din Sinaia

Un şofer care a folosit un spray de gură a fost depistat pe DN 1, la Sinaia, cu o alcoolemie de 1,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoarea aceasta fiind însă infirmată prin intermediul analizelor de sânge.

Conform datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, poliţiştii din Sinaia au oprit pentru control, în seara zilei de 15 noiembrie, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din oraş. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 1,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite