Scandal monstru creat de un bărbat în Moreni. A încălcat şi un ordin de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Secţiei Nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 44 de ani, din Vlădeni, provoacă scandal la domiciliu.

O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, iar din primele verificări s-a stabilt că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul şi-ar fi lovit mama în zona feţei şi ar fi distrus două ferestre.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi distrugere. De asemenea, faţă de acesta a fost emis un ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile, care a fost înaintat şi confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni. Ulterior, Judecătoria Moreni a emis faţă de acesta un ordin de protecţie pentru o perioadă de 3 luni”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Totodată, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alt bărbat de 63 de ani, din Ocniţa, are un conflict cu mama sa.

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul, pe fondul consumului de alcool, ar fi distrus geamurile de la uşa de acces în locuinţă. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, totodată, fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Ulterior, faţă de acesta, Judecătoria Moreni a dispus emiterea unui ordin de protecţie pentru o perioadă de 2 luni”mai spun oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani