Producătorii agricoli din Măneşti şi Tătărani, luaţi la bani mărunţi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În weekendul ce tocmai a trecut, oamenii legii i-au luat la bani mărunţi pe agenţii economici şi pe producătorii agricoli din Măneşti şi Tătărani.

Poliţiştii au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii furturilor de animale şi comerţului ilicit în târgurile săptămânale organizate în mediul rural. Cu această ocazie, au fost verificaţi un număr de 18 agenţi economici şi 15 producători agricoli, fiind aplicate un  număr de 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1000 lei.

Lucrătorii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Dâmboviţa, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de materiale feroase şi neferoase pe raza comunei Măneşti, ocazie cu care au fost verificate 2 centre de colectare  şi au fost aplicate un număr de 2 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3500 lei.

De asemenea, la unul dintre centrele de colectare de materiale feroase şi neferoase a fost identificat un cazan de fabricat băuturi alcoolice, în urma verificărilor stabilindu-se că a fost adus de R. Mihail, de 21 de ani, din comuna Măneşti. Acesta a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!